„Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.” Luca 16:31.
Atenţia noastră este uşor atrasă de fapte ca învierea din morţi, deschiderea ochilor celor orbi, şi alte lucruri senzaţionale. Cât timp a trecut însă de când ai venit acasă cu sufletul plin de bucurie pentru că un nou nume a fost înscris în cartea vieţii? Cerul vede lucrurile dintr-o perspectivă cu totul alta decât cea din care le vedem noi. Lucrurile de care ne minunăm noi sunt foarte simple pentru Dumnezeu. Dar când cineva vine la Isus, atunci întregul cer se bucură. În ţările vestice se televizează făcătorii de minuni şi ziarele raportează cu credincioşie toate lucrările acestor vindecători. Dar aceste mijloace de informare nu relatează mai nimic despre cineva care tocmai a primit pe Hristos, şi al cărui nume a fost scris în cărţile din ceruri.
În Luca 16 ni se relatează istorisirea bogatului şi a lui Lazăr. S-au făcut multe încercări de a explica această istorisire. Noi înţelegem că această parabolă a fost folosită de Isus pentru a ilustra punctul Său de vedere. Una din lecţiile acestei pilde subliniază deşertăciunea bogăţiilor. Isus nu s-a referit la starea omului în moarte cu ocazia aceea. O altă învăţătură pe care o subliniază Domnul Isus aici este mult mai subtilă, şi a fost folosită de El pentru a face apel la naţiunea iudaică. Ei erau ca nişte cerşetori şezind la porţile palatului unui bogat. Dar iată că bogatul sfârşeşte în flăcările iadului. Și bogatul spune: „Trimite te rog pe cineva să avertizeze pe cei cinci fraţi ai mei ca să nu ajungă şi ei aici.” Răspunsul a fost: „Ei nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.” Noi gândim că dacă cineva ar învia din morţi aceasta ar convinge pe toată lumea. Dar nu s-a întâmplat aşa nici atunci, şi nici astăzi. Conducătorii iudei n-au fost convinşi nici chiar după ce Cineva a înviat din morţi. Relatarea învierii lui Lazăr probabil că a ajuns la urechile oricărui locuitor al Ierusalimului. Totuşi nici aceasta nu i-a determinat pe unii să creadă. Lui Ilie, pe când acesta era adăpostit în peştera de pe munte, Isus i-a descoperit că ceea ce contează nu este senzaţionalul. Dumnezeu n-a fost reprezentat nici de cutremur, nici de flăcările de foc, nici de tumultul furtunii. El a fost reprezentat printr-un susur blând şi subţire. În Fapte 8 ne este prezentat Simon vrăjitorul, care a fost atras numai de senzaţional, şi a dorit să cumpere putere ca să facă şi el minuni. Lui i s-a răspuns că trebuie să se pocăiască. Nici noi astăzi nu trebuie să depindem de nimic senzaţional, pentru a dovedi sau întări adevărul pe care-l avem de prezentat. Noi nu trebuie să ne alăturăm goanei după senzaţional, pentru că o astfel de bază nu a fost şi nu va fi niciodată suficientă pentru credinţa noastră.
