Sfințiți Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între Mine și voi, ca să știți că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!
Ezechiel 20:20
Una dintre valorile fundamentale ale unui creștin este felul în care își folosește timpul. Dumnezeu l-a creat, El îl oferă și are propriile Sale gânduri despre cum ar trebui trăit. Iar cei care vor cu adevărat să-L onoreze descoperă repede cât de ușor e să te prinzi într-un carusel: muncă, ajutor, voluntariat, biserică, slujire, proiecte, oameni, din nou muncă. Totul „pentru Dumnezeu”, dar până la epuizare.
Câteodată nici nu ne dăm seama că ne străduim să-L impresionăm pe Dumnezeu — ca și cum, dacă am face destule fapte bune, ele ar cântări mai mult decât cele rele. Multe religii se bazează pe această logică. Creștinismul nu este una dintre ele.
Poate cel mai trist e când chiar păzitorii Sabatului transformă Sabatul într-o lucrare legalistă: o încercare de a câștiga favoarea divină respectând totul „ca la carte”. Dar adevărul e că porunca a patra nu a fost dată ca test, ci ca dar. Ea e un mecanism împotriva legalismului. Dumnezeu a spus clar de ce există Sabatul — și, ca să nu fie confuzie, Isus L-a trăit în fața noastră, iar Epistola către evrei explică totul (vezi Evrei 4).
Sabatul e un semn: Eu sunt Domnul, Eu vă sfințesc. Nu putem cumpăra mântuirea. Nu putem munci pentru ea. Așa că Dumnezeu ne oferă o zi întreagă, a șaptea zi, în care să nu cumpărăm, să nu vindem și să nu lucrăm — doar ca să ne reamintim cine suntem noi și cine este El.
Ți-e teamă că nu ești suficient? El a spus despre creația Sa: „Este bună.”
Odihnește-te în El.
Ți-e teamă că îți vei pierde slujba sau că nu vei găsi una? El promite să poarte de grijă. Odihnește-te în El!
Ți-e teamă pentru cei dragi? Lasă-i în grija Lui. Odihnește-te. Bucură-te de zi!
Dumnezeule Creator, mi-aș fi dorit să fiu acolo la primul Sabat. Și abia aștept primul Sabat din lumea nouă. Amintește-mi mereu cine sunt eu și cine ești Tu. Și… îți mulțumesc.
