Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.
Exodul 20:16
Unele dintre poruncile pe care le-am explorat păreau simple la prima vedere, dar s-au dovedit a fi mai profunde decât păreau. Nu și aceasta. Toată lumea știe cât de complicate pot fi adevărul și onestitatea.
Unele întrebări se impun imediat:
Ce este o minciună?
Minciuna este întotdeauna exprimată prin cuvinte? Poate fi și o acțiune?
Ar putea fi doar o expresie facială? Ar putea fi o minciună să ascunzi ceva?
Este întotdeauna mai bine să spui exact ceea ce vezi? Este vreodată corect să ascunzi adevărul?
Este în regulă să ascunzi adevărul pentru a te proteja pe tine însuți? Este în regulă să ascunzi adevărul pentru a-i proteja pe alții? Cine este aproapele meu?
La ultima întrebare este cel mai ușor de răspuns, deoarece cineva a fost suficient de inteligent să-L întrebe direct pe Isus, iar El ne-a definit aproapele prin povestea bunului samaritean. Interesantă este răsturnarea de situație de la final. Omul a întrebat: „Cine este aproapele meu?” Isus a întrebat: „Care dintre cei trei a devenit aproapele omului atacat de tâlhari?”
Cu alte cuvinte, nu întreba cine este aproapele tău, întreabă cui poți fi tu aproapele? Răspunsul: oricui alegi tu. Ar putea să fie oricine cu care intri în contact. Samariteanul probabil nu locuia în apropierea victimei, cel mai probabil nu îl văzuse niciodată înainte și poate că nu l-a mai văzut niciodată. Cu siguranță nu își planificase ziua în funcție de câteva ore în plus și de niște bani în plus pentru a-l ajuta pe acest străin. Evreii ar fi spus că el nu era un fiu al legământului. Dar el era cel care trăia după legământul acesta.
Doamne, vreau să fiu un bun frate pentru toți cei pe care îi întâlnesc. Vreau să fiu prietenos și iubitor. Vreau să fiu și sincer, dar uneori este greu, și nu mă refer doar la ispita de a minți în mod deliberat. Uneori, sincer, nu știu ce este corect să fac. Călăuzește-mă în explorarea valorilor fundamentale ascunse în această a noua poruncă.
