Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel.”
Faptele apostolilor 9:15
Piatra aruncată asupra lui Ștefan părea să fi stabilit cursul vieții lui Saul din Tars. Saul era un om hotărât: odată ce își fixa un scop, mergea până la capăt. Și scopul lui era clar: să distrugă pe oricine Îl urma pe Hristos. Aresta, persecuta, lovea, tortura, convins că face voia lui Dumnezeu.
Dar Dumnezeu, în iubirea Sa, a încercat în multe feluri să-i atingă inima. Poate prin pregătirea pe care o primise de la Gamaliel, unul dintre cei mai înțelepți învățători ai vremii. Poate prin mustrările conștiinței, care nu-i dădeau pace atunci când asista la moartea lui Ștefan. Dar voința lui Saul era de fier, iar zelul său – mistuitor.
Până într-o zi.
Apoi, Dumnezeu l-a trimis pe Anania, un slujitor credincios, dar și un om plin de teamă, știind bine cine era Saul. Totuși, Anania a ascultat. A mers, i-a pus mâinile pe ochi și în acea clipă, solzii au căzut de pe ochii lui Saul, iar omul care venise ca persecutor a plecat ca ucenic.
Din acel moment, Saul – devenit Pavel – avea să fie unul dintre cei mai mari misionari ai tuturor timpurilor. El, care odinioară scrisese condamnări, a început să scrie epistole. Fiecare pagină a Noului Testament care îi poartă numele respiră pasiune, credință și iubire pentru Hristos. De-a lungul vieții sale, Pavel a fost bătut, a suferit trei naufragii, numeroase închisori, foame, sete și, mai presus de toate, disprețul oamenilor care refuzau să-l asculte, chiar dacă el știa că asta însemna viața și sufletul lor.
Cu toate acestea, iată ce a spus Pavel la final: „Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos” (Filipeni 3:8).
Păstrător al planului Tău puternic și veșnic, Tu știi timpul și rostul fiecărei vieți. Păzește-mă și pe mine, Doamne, de mândrie și de orbirea propriilor mele planuri. Învață-mă să privesc tot ce am pierdut ca pe un câștig în comparație cu Tine – cu iubirea Ta, cu chemarea Ta, cu dreptatea Ta. Căci mai presus de orice, sunt copilul Tău.
