După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri.
Luca 15:5
Fiica mea și familia ei erau în vizită. Fără să ne deranjeze pe mama lui și pe mine în timp ce vorbeam în sufragerie, nepotul meu Jahnus s-a urcat pe spatele meu și și-a pus brațele în jurul gâtului meu. Era semnalul pentru o plimbare în cârcă, așa că m-am ridicat bucuroasă, plimbându-mă prin cameră și continuând să o ascult pe Ndala. În scurt timp, micuța Jahrra a început să se târască spre noi, dorind evident să se alăture distracției. Am luat-o în brațe și, cu un copil pe spate și cu altul în brațe, am continuat plimbarea.
Prinsă în conversația cu un adult, am acordat atenție întrebării lui abia când a repetat-o:
– Bunico, o ții în brațe?
Când i-am răspuns afirmativ, Jahnus a sărit de pe spatele meu. Dragul de el! O ținuse strâns pe iubita lui surioară. De peste umerii mei, nu putuse vedea că ea era în siguranță în brațele mele. Și nici nu-i trecea prin minte, cu puterea lui de aproape cinci ani, că nu ar fi putut împiedica o eventuală cădere.
Momentul a fost pentru mine o revelație. Am aruncat o privire involuntară spre fiica mea, care continua să-și împărtășească gândurile, fără să fie prea preocupată de scena familială din fața ei. Dar, din perspectiva mea, nu trecuse mult timp de când depășisem împreună anii ei dificili de adolescență. Și eu fusesem la fel de nesigură ca Jahnus. Rugăciunea mea frecventă și plină de lacrimi fusese: „Tată bun, Te rog, ține-o Tu în brațe în locul meu!” Acum mă întrebam dacă răspunsul Lui nu fusese oare: „Copila Mea, o țin Eu. Relaxează-te și bucură-te de plimbarea pe umerii Mei.”
Cât despre Jahnus, nu și-a pierdut niciodată firea grijulie și iubitoare. În urmă cu șase luni, la douăzeci de ani de la acea plimbare, a ales să lucreze de la distanță și să se mute în Alabama, SUA, răspunzând nevoii mele de ajutor permanent în casă. Laudă lui Dumnezeu, de la care vin toate binecuvântările (vezi Psalmul 147)!
autor: Lela Moore Gooding
