Scrisoare de la Irina Rușanu

Dragă prietene,

Știai că în Biblie există peste 400 de versete conținând cuvintele dragoste, iubire sau derivate ale acestora? Citind versete precum Ioan 3:16, Ieremia 31:3, Romani 12:10, am putea spune că învățătura principală a Scripturii se învârte în jurul dragostei. Ba chiar mai mult, Biblia ne-a fost lăsată de Dumnezeu ca un ghid tocmai pentru că ne iubește și dorește să fim în Ceruri alături de El. Desigur, în Biblie, există mai multe exemple de dragoste atât față de Dumnezeu, cât și față de oameni. Exemplul suprem al iubirii este reprezentat de dragostea lui Dumnezeu față de oameni.

Textul la care aș vrea să te gândești astăzi este: „Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine și legământul Meu de pace nu se va clătina”, zice Domnul, care are milă de tine. Se găsește în Isaia 54:10 și este una dintre cele mai frumoase promisiuni pe care Dumnezeu le-a făcut omenirii.

De multe ori, iubirea noastră este condiționată. De nenumărate ori, am auzit: Dacă mă iubești, faci așa sau Te iubesc pentru că.

Dacă suntem dispuși să ascultăm, Domnul ne spune zilnic: Eu te iubesc nu pentru ce ai, pentru cine ești sau pentru cine ai potențialul să devii, ci te iubesc pentru că Eu sunt Dumnezeu. Știu că unii oameni sunt greu de iubit, dar Scriptura ne încurajează să profităm de toate ocaziile posibile pentru a-i iubi pe cei din jurul nostru.

Gândește-te astăzi în ce mod îi poți iubi pe cei de lângă tine și nu mai ezita! Iubește așa cum te-a iubit El!

Cu prietenie, Irina Rușanu
AMiCUS București

Dragă prietene...
Dragă prietene...
O carte cu 365 de reflecții despre Isus, prietenul nostru. Descoperă o poveste inspiratoare scrisă de tineri care împărtășesc cum întâlnirea cu Isus le-a oferit o nouă viață. Fiecare dintre cele 365 de reflecții reprezintă o ocazie de a te conecta mai profund cu Dumnezeu și de a-ți întări relația personală cu El. Acest ghid prietenos este perfect pentru oricine caută inspirație și îndrumare spirituală zi de zi. Împărtășește-l cu prietenii tăi și începeți împreună o călătorie de credință și descoperire!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent