Dragă prietene,
Îmi doresc să știi că relația ta cu Dumnezeu va fi echivalentă cu efortul pe care îl faci în fiecare zi de a te întâlni cu El.
Rugăciunea este modul în care eu Îi spun tot ce am de zis, în care vorbesc cu El. Iar studiul Bibliei este modul prin care Dumnezeu îmi vorbește, îmi spune ceea ce să fac și cum să fac, iar astfel Îi înțeleg caracterul tot mai bine în fiecare zi.
Isus era un Învățat al Scripturilor, avea cunoștințe fără comparație printre oameni, întotdeauna Se apăra de atacurile Satanei prin Cuvânt și adeseori Se întâlnea cu Tatăl prin rugăciune.
A doua zi dimineața, pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu. Și Se ruga acolo. (Marcu 1:35)
Dacă vom lua exemplul lui Isus, vom face o prioritate din studiu și rugăciune. Dacă Însuși Fiul lui Dumnezeu avea nevoie de o relație strânsă cu Tatăl prin rugăciune și o cunoștință vastă a Scripturilor, cu atât mai mult avem noi nevoie de ele.
Nu lăsa ca aceste lucruri, pe care le cunoaștem de mult timp, să devină o formalitate! Prețuiește-le, căci în ele Îl vei găsi pe Dumnezeu!
Cu prietenie, David Ardelean
AMiCUS Cluj





