Scrisoare de la Diana Șerban

Dragă prietene,

Îți amintești de câte ori te-ai simțit copleșit de momente grele și probleme? Sau de câte ori te-a cuprins teama zilei de mâine? Nu ai avut uneori impresia că îi dezamăgești pe cei din jurul tău sau că, mai grav, te-ai îndepărtat atât de tare de Dumnezeu, încât poate ți-e rușine să te întorci la El?

Trăim deseori clipe în care descurajarea sau frustrarea se instalează atât de pregnant în sufletele noastre, iar relația noastră cu Dumnezeu devine atât de superficială, încât ne creăm impresia că nu merităm să fim iertați sau măcar ascultați de El.

În astfel de clipe, îți doresc să îți amintești și să trăiești acest gând: Chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși; chiar dacă stau în întuneric, totuși, Domnul este Lumina mea! (Mica 7:8)

Te îndemn și pe tine să îți păstrezi încrederea în Dumnezeu, chiar și în cele mai întunecate momente ale vieții. În loc să te lași pradă disperării, ridică-ți ochii către Ceruri și amintește-ți că El este mereu alături de tine!

Nu te lăsa descurajat, ci ai încredere că Dumnezeu te ascultă, iar tu ești un copil al Lui, pe care îl iubește și prețuiește!

Cu prietenie, Diana Șerban
AMiCUS Cluj

Dragă prietene...
Dragă prietene...
O carte cu 365 de reflecții despre Isus, prietenul nostru. Descoperă o poveste inspiratoare scrisă de tineri care împărtășesc cum întâlnirea cu Isus le-a oferit o nouă viață. Fiecare dintre cele 365 de reflecții reprezintă o ocazie de a te conecta mai profund cu Dumnezeu și de a-ți întări relația personală cu El. Acest ghid prietenos este perfect pentru oricine caută inspirație și îndrumare spirituală zi de zi. Împărtășește-l cu prietenii tăi și începeți împreună o călătorie de credință și descoperire!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent