Dragă prietene,
Uneori, mă gândesc că principalul obstacol în calea desăvârșirii caracterului meu de către Isus este… telefonul. Și poate că și tu, la fel ca mine, pui pe seama altor lucruri slăbiciunile tale.
Cu toate acestea, nu telefonul era de vină atunci când, în urma unor comentarii răutăcioase făcute de colega mea cu privire la proiectul meu, i-am răspuns cu aceeași monedă, jignind-o în fața oamenilor. Până la urmă – mă justificam – nu este Dumnezeu drept? M-am purtat cu ea după faptele ei față de mine.
Apoi, când am trecut pe lângă bătrânul în haine rupte care cerșea la metrou, din mărinimia inimii i-am lăsat 50 de lei. Ce bine m-am simțit apoi! Parcă nici nu e atât de greu să iubești! Totuși, de ce sufletul meu e tulburat în urma „dreptății” pe care mi-o înfăptuiesc singură?
Iată ce spune Isus în Evanghelia după Matei 5:46 – Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii?
Dragostea la îndemână, cum spun eu iubirii față de oamenii ușor de iubit, aduce multă satisfacție, dar aceasta este trecătoare. Nimic nu se compară cu pacea care îți umple sufletul după ce-i zâmbești celui care te-a bârfit. Dragostea pe care o învățăm de la Isus nu este la îndemână.
Mi-am propus să iubesc fără să mai țin cont de ceea ce primesc. Nu mai ține cont de fapte și vezi cum îți vei simți inima! A mea a înflorit.
Cu prietenie, Edelina Ciupagu
AMiCUS București





