Dragă prietene,
În scrisoarea aceasta, aș vrea să îți povestesc experiența mea și cum am decis să urmez cursurile facultății pe care am absolvit-o în 2024.
Încă din copilărie, mi-am dorit să devin neurochirurg, decizie luată în urma citirii cărților lui Ben Carson. Da, foarte original… Am făcut demersurile pe care le credeam necesare pentru a ajunge acolo. Am intrat la liceu, la profilul de științele naturii, și am început meditațiile la biologie și chimie, pregătindu-mă intens pentru admiterea la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. Din fericire, nu am intrat… Da, din fericire. În anul următor, am fost nevoit să rămân acasă. Iar pe parcursul anului, așa au decurs lucrurile, încât m-am hotărât să mă reorientez spre balneofiziokinetoterapie și recuperare.
După ce am „picat” la admiterea de la Medicină, am fost foarte dezamăgit… Chiar am muncit mult pentru visul acesta… și acum, toate eforturile mele păreau a fi fost în zadar. Dar dacă acum aș avea ocazia să mă întorc în timp și să schimb ceva, nu aș schimba nimic. Îi mulțumesc lui Dumnezeu cu fiecare ocazie pe care o am că nu m-a dus pe calea pe care o aveam eu în minte, ci a avut grijă și mi-a arătat o cale mai potrivită pentru mine.
Dragul meu amic, te provoc să ai încredere în calea pe care te conduce Domnul! El știe mai bine de ce ai nevoie și vrea să îți fie bine! El spune: ,,Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele”, zice Domnul. ,,Ci cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.” (Isaia 55:8-9)
Cu prietenie, Ciprian Beniamin Clamba
AMiCUS Târgu Mureș





