Dragă prietene,
Aveam 15 ani și eram fericit, pentru că în sfârșit reușisem să ies la întâlnire cu acea colegă care îmi plăcea. Am început să ne plimbăm în apropierea unui parc și, la un moment dat, ea scoase din buzunar un pachet de țigări: Să nu le spui părinților mei despre asta, fiindcă ei nu știu. Am încuviințat din cap și am continuat plimbarea și conversația.
La un moment dat, ne-am așezat pe o bancă, când ea se întoarse spre mine și spuse: Știu că nu fumezi, dar încearcă și tu o singură dată, ca să vezi cum e. Eu, la început, am zis ferm că nu mă interesează, dar ea a insistat, uitându-se la mine cu ochi dulci: Dani, hai, te rog, doar o dată, fă-o pentru mine! Acelea au fost cele mai lungi 30 de secunde din viața mea. Știam că nu vreau să renunț la principiul meu, dar, de asemenea, nu voiam nici să pierd admirația acestei fete. Ce puteam face? Ispita era puternică și eram gata să cedez. Dar am spus nu din nou. După vreo 30 de minute, am încheiat întâlnirea. Odată ce m-am întors acasă, eram cel mai fericit om, pentru că nu renunțasem și nu trecusem peste hotărârea mea.
În viață, vin mereu ispite, confecționate perfect pentru a ne îndemna să cădem și să renunțăm la valorile noastre. Va fi greu de fiecare dată să spui nu, dar vreau să împărtășesc cu tine secretul care îți va aduce mereu biruință: Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios. (Marcu 14:38)
Alege azi să folosești acest secret pentru a fi și tu un biruitor!
Cu prietenie, Daniel Terenteaca
AMiCUS București





