Binecuvântează, suflete, pe Domnul și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!
Psalmii 103:1
Acest dialog interior poate sugera unei minți obișnuite cu tiparele grecești de gândire că sufletul este o entitate separată în ființa noastră sau a ființei noastre.
Dar nu acesta este modelul biblic de înțelegere a lumii, a vieții și a ființei umane. Din perspectivă biblică, „sufletul” este omul însuși, ființa vie, conștientă de sine, în stare să aleagă și să conducă un demers până la atingerea unui scop final. Ca suflet viu, omul este capabil să stabilească o relație salvatoare, ca răspuns la inițiativa lui Dumnezeu de restabilire a lucrurilor tulburate de venirea răului în lumea noastră.
Crearea omului sugerează plastic și convingător cea mai simplă înțelegere antropologică. Dumnezeu a modelat pământul, lăsând amprenta mâinii Sale în trăsături și proporții fizice după chipul Său, apoi a transmis corpului creat viață din viața Sa, astfel omul devenind un suflet viu. Deci „suflet” este ceea ce a devenit omul după îmbinarea fizicului cu elementul vital primit de la Dumnezeu.
În diverse locuri din Scriptură, fizicul și psihicul uman sunt descrise în interacțiunea lor. Dar intenția Autorului și a scriitorilor sfinți nu a fost aceea de a diferenția absolut identitatea separată a celor două elemente, ci mai degrabă aceea de a descrie părți ale unui întreg funcțional, care poate exista numai atâta vreme cât materia și spiritul se află unite în aceeași ființă vie. Despărțirea corpului de elementul vital rezultă în dispariția sufletului și în dezintegrarea trupului perisabil, precum și în reintegrarea lui în pământul din care a fost luat.
Menținerea unității trupului și a psihicului este singura formă în care viața umană poate exista.
În ce relație se află sufletul și corpul meu cu Dumnezeu, care mi le-a dat, spre slava Sa?
