Dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit.
Matei 24:13
Reziliența este capacitatea unui material de a-și păstra calitățile caracteristice și performanțele în ciuda expunerii îndelungate la factori de solicitare și deformare. Prin preluare din tehnologia materialelor, termenul „reziliență” își are utilitatea și în domeniul vieții spirituale. Răbdarea, rezistența și perseverența ar fi concepte apropiate care să poată defini și exprima ideea de reziliență.
Specificarea că rămășița Israelului lui Dumnezeu este marcată de răbdarea sfinților merită examinată cu atenție (vezi Apocalipsa 14:12). Ceea ce îi face pe finaliștii credinței să ajungă la destinația lor finală este rezistența activă și pasivă la solicitările continue ale influențelor Babilonului, ale fiarei și ale balaurului. Rămășița lui Dumnezeu rămâne credincioasă față de El și distinctă față de lume, indiferent de presiunile mediului cultural sau de solicitările exprese ale oamenilor din biserica decăzută.
Reziliența nu se moștenește și nici nu se transmite ereditar. Nu se contestă valoarea exemplului bun al părinților, dar acesta nu este suficient. O alegere personală corectă constituie primul lucru important. Abia din acest punct începe reziliența. Răbdarea sfinților se construiește cu migală și perseverență în rămânerea fidelă la principiile corecte alese de la început. Cu trecerea timpului – sau uneori foarte devreme –, începe să se instaleze oboseala spirituală.
Numai puterea susținătoare a lui Dumnezeu poate face sufletul să rămână neclintit lângă El și lângă adevăr. Rutina poate avea efecte secundare grave în păstrarea credinței date sfinților o dată pentru totdeauna. Vigilența prin Duhul Sfânt este mult mai bună și recomandată ca atare.
Care sunt resursele mele pentru a rămâne credincios până la moarte?
