Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, să știți că atunci pustiirea lui este aproape.
Luca 21:20
Învățătorul oamenilor le-a lăsat urmașilor Săi o serie de repere, de elemente după care să se poată ghida în luarea deciziilor. Asedierea Ierusalimului de către armatele romane constituia un reper clar că lucrurile se vor precipita la scurt timp și creștinii trebuiau să folosească orice ocazie pentru a se pune la adăpost.
Rămânerea lor în cetate într-un asemenea context nu era nicidecum o dovadă de eroism și de jertfă, dintre cele necesare demonstrării credinței și ascultării de Dumnezeu. Omorârea lor împreună cu ceilalți locuitori neprevăzători ai Ierusalimului nu constituia un sacrificiu necesar.
Viața spirituală și cea practică cer un discernământ dinamic și eficient. Odată ce reperele credinței devin vizibile, credinciosul este dator să-și asume răspunderea și să acționeze în consecință. Amânarea poate fi la fel de riscantă cum ar fi graba și încăpățânarea.
Pe de altă parte, și credința trăită în mod personal are nevoie de repere. Noi le numim „standarde”. Aceste standarde au de-a face cu valori spirituale și comportamentele, pe care acestea le determină. Obiceiurile și deprinderile noastre constituie repere ale convingerilor pe care le-am adoptat.
Stilul de viață și lista noastră de priorități sunt reperele pe care le putem evalua periodic, personal. Ele devin vizibile și pentru cei din jurul nostru. Ei pot spune destul de exact dacă suntem sau nu suntem oameni credincioși cu adevărat.
Care sunt reperele la care mai am încă de lucrat pentru a dezvolta și desăvârși experiența mea religioasă?
