Nu vătămați pământul, nici marea, nici copacii până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru.
Apocalipsa 7:3
În scena sigilării poporului sfinților apare un element care merită luat în considerare: mediul natural reprezentat de pământ, mare și copaci. În timp ce răbdarea lui Dumnezeu se extinde asupra păcătoșilor, căutând salvarea unui număr cât mai mare dintre aceștia, grija divină are în vedere și starea mediului natural. Sugestia internă a textului este că, după încheierea sigilării celor credincioși, vânturile calamităților naturale nu mai pot fi ținute în frâu, iar dezastrul întregii lumi devine inevitabil.
Sănătatea și integritatea mediului natural fac obiectul multor studii și programe de ecologie. Nici politica nu s-a lăsat mai prejos, folosind din plin orice detaliu sau aluzie cu privire la administrarea și protecția naturii.
Creștinii nu ar trebui să aștepte până când politica va deveni favorabilă protecției mediului. Încă de la început de făptură, Dumnezeu i-a poruncit omului să ia în serios administrarea și extinderea mediului natural. Chiar dinainte de căderea în păcat, omul a primit misiunea de a păzi și a proteja natura înconjurătoare. Scriptura consemnează chiar la debutul ei această poruncă.
Îngerii care țin vânturile au un mandat limitat de protejare a naturii, iar oamenii trebuie să se alăture ființelor cerești în lucrarea de ocrotire și recuperare a frumuseților și valorilor resurselor naturale. Unul dintre elementele-cheie atât ale sistemului de educație, cât și ale inteligenței spirituale a omului este preocuparea pentru păstrarea și îngrijirea naturii.
Câtă satisfacție îmi oferă un cadru natural plin de viață și mișcare în care mă pot integra cu fizicul și cu simțămintele mele?
