„Domnul aude când strig către El.” – Psalmii 4:3
Măcăitul raței nu produce ecou. Este unul dintre puținele sunete din natură care, din motive încă neelucidate pe deplin, nu determină producerea celebrei repetiții numite ecou.
Dar rugăciunea omului sincer se aude până în cer. Când un suflet sincer se roagă, nimic nu poate forma un zid atât de consistent, încât să blocheze rugăciunea în drumul ei spre urechea lui Dumnezeu. Cel mai important însă e faptul că nu doar rugăciunea mea ajunge la Tatăl ceresc, ci și răspunsul Lui ajunge până la mine, fără să fie oprit de ceva. Oricât s-ar strădui îngerii cei răi să oprească gândurile și cuvintele mele către cer, nu vor reuși, pentru că în inima lui Dumnezeu chiar și gândurile nerostite se aud și au un puternic efect. El nu rezistă strigătelor noastre după ajutor. Este acel fel de părinte pentru care nu contează când și de unde Îl strigă copilul, El îi aleargă în ajutor. Nimic nu este mai prețios pentru Tatăl nostru decât noi. Din clipa în care rostim o rugăciune, ecoul ei răsună fără oprire în inima Lui și nu va ezita să dea un răspuns. Întrebarea este: Și pentru noi rugăciunile pe care I le adresăm sunt la fel de prezente, au un ecou atât de mare? Dar cuvintele Lui?
Provocare
Mergi într-un loc din natură unde poți auzi propriul ecou. Gândește-te la sunetul rugăciunii în cer.
