Stilul de viață creștin

Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. – Matei 5:16

Mohandas Karamchand Gandhi (1869–1848), cunoscut mai târziu ca Mahatma Gandhi, s-a născut pe data de 2 octombrie 1869, în oraşul Porbandar din vestul Indiei. Folosindu-se de nesupunerea civilă nonviolentă, el a condus India la independenţă faţă de Imperiul Britanic şi a inspirat mişcări pentru drepturile civile şi libertate în jurul lumii. Fără să se dezică de convingerile hinduse, Gandhi și-a afirmat credința într-un „adevăr fundamental tuturor religiilor lumii” şi a avut o admiraţie specială pentru Isus şi învăţăturile Sale.

Dar Gandhi a văzut un contrast major în ce priveşte stilul de viaţă al lui Hristos şi creştinism. Marele lider hindus a afirmat: „Mesajul lui Isus, aşa cum l-am înţeles eu, se găseşte pur şi întreg în Predica de pe Munte. Dacă ar fi fost să mă confrunt doar cu Predica de pe Munte şi cu interpretarea mea asupra ei, nu aş fi ezitat să spun: «O, da, sunt creştin.» Însă în mod negativ pot să vă spun că, după umila mea părere, ceea ce se numeşte creştinism este o negaţie a Predicii de pe Munte.” Şi a adăugat: „Îmi place de Hristosul vostru, mie nu-mi place de creştinii voştri. Creştinii voştri nu se aseamănă cu Hristosul vostru.”

Regretabil, mulţi pretinşi creştini nu încearcă să-L imite pe Hristos şi să trăiască un stil de viaţă creştin. Unii sunt chiar conştienţi de slăbiciunea lor şi avertizează: „Fă ce spun eu, nu ceea fac eu!” Alţii încearcă să-şi calmeze conştiinţa şi să-şi scuze stilul de viaţă personal spunând: „Nu exteriorul contează, ci ceea ce este înăuntru!” În loc să-i ajute pe alţii să crească şi să se maturizeze, unii oameni îi încurajează în standardul lor scăzut, spunând: „Tu eşti cine eşti şi asta e tot ce ar trebui să-ţi doreşti vreodată”.

Ar trebui să evităm să-i judecăm pe oameni după culoarea pielii, după aspectul fizic, după accent etc., deoarece „nicio frumuseţe nu străluceşte mai tare ca cea a unei inimi bune”. Dar aceasta nu ar trebui să fie niciodată folosită ca scuză pentru a coborî standardul stilului de viaţă. S-ar putea să avem cele mai bune intenţii, dar chiar şi aşa oamenii ne evaluează pe noi – şi puterea de transformare a religiei noastre – prin felul în care ne îmbrăcăm, prin ceea ce mâncăm, prin familiile noastre şi comportamentul social. Deci apelul lui Hristos pentru noi astăzi este: „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri” (Matei 5:16)

Alberto Timm
Alberto Timm
Autorul acestui devoțional „Un nou început în fiecare zi”, Alberto Timm își dorește ca fiecare zi a acestui an nou să îţi aducă o experienţă mai profundă cu Domnul şi Mântuitorul nostru minunat, Isus Hristos!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video