Niște copaci uimitori

Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. – Geneza 2:9

Relatarea din Geneza despre creaţiune descrie Grădina Edenului, pe care Dumnezeu a creat-o pentru Adam şi Eva, cu mulţi pomi „plăcuţi la vedere şi buni la mâncare” (Gen. 2:9). Biblia nu menţionează numărul speciilor de copaci din grădina originală. Chiar în prezenţa degeneratoare a păcatului (Gen. 3:17-18), lumea noastră încă are multe păduri şi o mare varietate de copaci.

În 23 martie 2017, Journal of Sustainable Forestry a postat online un articol major intitulat „Global Tree Search: The first complete global da-tabase of tree species and country distributions”. Studiul menţiona existenţa a 60 065 de specii cunoscute în lume. Ţările cu mai multe specii erau Brazilia (8 715), Columbia (5 776) şi Indonezia (5 142).

În Parcul Naţional Sequoia şi Parcul Naţional Redwood, din California, sunt cei mai mari şi cei mai înalţi copaci din lume. Cel mai mare copac este sequoia General Sherman, cu o înălţime de 84 de metri şi circumferinţa de 31 de metri. Cel mai înalt copac este coniferul Hyperion, care ajunge la 115,7 metri înălţime.

Unul din cei mai impresionanţi pomi fructiferi este aşa-numitul „cel mai mare copac acaju” din lume, aproape de Natal, Brazilia. Acest arbore masiv şi impresionant are mărimea a 70 de arbori de acaju normali şi produce aproximativ 60 000 de fructe în fiecare an. Susţinut de un trunchi central, multele ramuri ale copacului au atins pământul şi au făcut rădăcini noi.

Nucii brazilieni sunt printre cei mai înalţi copaci din pădurile tropicale amazoniene. Fructul său uimitor are un înveliş tare, lemnos, care conţine între 8 şi 24 de seminţe triunghiulare lungi (nucile braziliene). Fiecare sămânţă este acoperită cu propria coajă lemnoasă şi toate aceste seminţe sunt îngrămădite într-o coajă mai mare, la fel ca segmentele unei portocale.

Acestea şi multe alte fructe au ca scop să ne hrănească pe noi. Dar mult mai delicioase şi nutritive sunt fructele pomului vieţii. Acel pom are „douăsprezece feluri de rod şi dă rod în fiecare lună” (Apoc. 22:2). Prin harul lui Dumnezeu, tu şi cu mine trebuie să fim printre cei răscumpăraţi cărora Hristos le va da viaţa veşnică şi acces la pomul vieţii.

Alberto Timm
Alberto Timm
Autorul acestui devoțional „Un nou început în fiecare zi”, Alberto Timm își dorește ca fiecare zi a acestui an nou să îţi aducă o experienţă mai profundă cu Domnul şi Mântuitorul nostru minunat, Isus Hristos!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor