A FOST NEVOIE DE DOAR CINCISPREZECE MINUTE

Nădăjduiește în Domnul, păzește calea Lui, și El te va înălța ca să stăpânești țara.
Psalmii 37:34

M-am mutat din New York, cu sistemul lui de transport public de nota zece, în Florida, tot în Statele Unite, fără să îmi dau seama cât de greu va fi fără un permis de conducere. Timp de nouă ani și jumătate, m-am bazat pe prieteni pentru a mă duce cu mașina, lucru care a funcționat destul de bine – până când au decis să se mute în Brazilia.

Cu formularul de imigrare valabil, m-am dus la Departamentul pentru Vehicule Motorizate (DMV) pentru a obține un permis temporar. Supraveghetorul mi l-a aprobat și mi-a spus că permisul îmi va fi trimis prin poștă. Dar, cu două zile înainte de testul practic de condus de la DMV, a sosit o scrisoare care anula permisul – care nici măcar nu apucase să ajungă. M-am dus la sediul central al DMV și mi s-a spus că pot susține testul, dar va trebui să prezint un permis de muncă înainte să îmi fie eliberat permisul de conducere.

Când am ajuns la test, instructoarea mea s-a uitat la ceas și a spus: „Testul tău e la ora 14:15.” I-am arătat mesajul de la școala de șoferi, care spunea că testul era programat la ora 14:00.

Am ajuns, iar agentul de securitate ne-a spus că nu era programat niciun test de condus la ora 14:00. După ce a citit mesajul de confirmare din telefonul meu, m-a lăsat să intru.

I-am înmânat pașaportul meu brazilian doamnei de la ghișeu, iar ea a exclamat: „Cea mai bună prietenă a mea este din Maranhão!” A văzut scrisoarea de anulare și a întrebat: „De ce a fost anulat acest permis?” A ridicat receptorul telefonului și a zâmbit. Am întrebat-o: „Ați găsit pe cineva care să anuleze anularea?”

A dat din cap și a zâmbit din nou: „Acum mergi și treci testul! Mă voi asigura că primești permisul temporar după test.” Am trecut testul. În cele din urmă, am primit permisul de muncă și permisul de conducere. Sincronizarea lui Dumnezeu este absolut perfectă, nu crezi?

Astăzi te invit să predai totul în mâinile lui Dumnezeu și să faci ceea ce este corect în timp ce aștepți să acționeze. El știe de ce ai nevoie. Nu doarme. Lucrează în favoarea ta.

autor: Kênia Kopitar

Ascultă podcastul Devoționale Audio

spot_img

Publicate astăzi

Din aceeași categorie

spot_img