Căci și noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciți, robiți de tot felul de pofte și de plăceri… Dar când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt.
Tit 3:3-5
Zilele trecute, în timp ce conduceam spre serviciu, la radio a răsunat un cântec care m-a făcut să plâng. Cuvintele spuneau cât de credincios a fost Domnul toată viața mea și cât de bun a fost El cu mine. Mi-a amintit de o situație pe care am încercat din răsputeri să o uit de-a lungul anilor.
Când eram mai tânără și nu atât de înțeleaptă, m-am întâlnit cu un tip căruia nu ar fi trebuit să-i permit să intre în viața mea. Am descoperit curând că era dependent de droguri și, la fel ca toți dependenții, ar fi făcut aproape orice pentru a-și obține drogurile. Într-o seară, a trecut pe la apartamentul meu și mi-a cerut bani pe care nu îi aveam. Situația a devenit foarte tensionată. Când nu a obținut ceea ce dorea, a scos un cuțit și l-a îndreptat spre abdomenul meu. M-am pregătit pentru impact și pentru durerea inevitabilă, dar, în schimb, cuțitul a lovit ceva care semăna cu un cauciuc și a zburat din mâna lui. Cuțitul a ricoșat pe podea și a ajuns în chiuveta de după colț din bucătărie. Tipul a fost atât de șocat, încât a plecat brusc, fără să mai ceară ceva.
De necrezut! Cum oare a sărit cuțitul în jurul peretelui și în camera alăturată? Tot ce am putut spune a fost: „Mulțumesc, Isuse!” Știu că El mi-a salvat viața în acea noapte. Când vine vorba despre posibil și imposibil, Matei ne spune: „Isus S-a uitat țintă la ei și le-a zis: «La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință»” (Matei 19:26).
Totul s-a întâmplat atât de repede și nu-mi amintesc să fi avut timp să mă rog, însă Isaia ne amintește: „Înainte să Mă cheme, le voi răspunde; înainte să isprăvească vorba, îi voi asculta” (Isaia 65:24). Cred că Dumnezeu a trimis un înger să stea în fața mea și să blocheze cuțitul. Pur și simplu nu există altă explicație. Domnul mi-a cruțat viața și m-a binecuvântat cu încă multe zile și Îi voi mulțumi pentru tot restul vieții mele. Îl voi lăuda pentru că viața mea are un scop și voi cânta continuu despre bunătatea lui Dumnezeu!
autor: Sylvia A. Franklin



