Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință.
2 Timotei 1:7
În fiecare săptămână mergeam la biserică, chiar dacă teama și ura din interior rămâneau cu mine. Fiecare zi era o luptă. Nu aveam nicio speranță pentru viitor. La serviciu era o persoană care nu înțelegea de ce cei din biserica mea nu se rugau pentru mine să fiu eliberată. Mă întreba dacă eram mântuită. Nu puteam să răspund afirmativ la întrebarea ei pentru că nu aveam încredere că sunt mântuită și nici nu puteam să răspund negativ, pentru că asta ar fi reflectat un eșec din partea mea. Îmi doream pace sufletească, dar nu Îl doream pe Dumnezeu. Cu toate acestea, am continuat să merg la biserică.
În această perioadă îngrozitoare, Dumnezeu a adus un om special în viața mea – o persoană pe care am cunoscut-o la biserică. Acest om mi-a ascultat toate necazurile. Aveam nevoie de un prieten, de cineva care să fie mereu alături de mine, iar el a devenit acel prieten. După trei ani, mi-a cerut să mă căsătoresc cu el. Căsătoria era departe de mintea mea. Au trecut câteva luni, iar el m-a cerut din nou în căsătorie. De data aceasta am spus da. Dumnezeu avea un plan și un viitor pentru mine, chiar dacă eu nu aveam unul pentru mine. Domnul ne-a binecuvântat cu trei copii. Acest lucru mi-a dat un alt scop pentru a trăi. Copiii mei aveau nevoie de mine, așa că nu puteam renunța.
Minții mele i-au trebuit ani și ani pentru a se vindeca. Ura și frica care erau odată în mine au dispărut. Acum pot simți iubire și compasiune în inima mea. Pot să mă rog lui Dumnezeu cu încredere și speranță. Această schimbare nu s-a produs rapid, ci a durat o viață întreagă. Fiecare zi pe care Domnul mi-a dat-o a fost un dar care m-a ajutat în procesul de vindecare.
Dacă vă luptați cu durerea interioară și simțiți că nu reușiți și nu sunteți siguri că lucrurile se vor schimba în bine, să știți că Dumnezeu v-a dăruit această zi pentru a vă conștientiza că Îi pasă și lucrează în favoarea voastră. Dumnezeu este Domnul timpului. El lucrează în timp pentru a ne ajuta. Îi mulțumim pentru credincioșia Sa! Unde am fi noi fără ea?
autor: Rosemarie Clardy




