Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să-L slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.
Matei 5:16
–Viața mea se destramă. Nimic nu merge bine astăzi! a țipat Anna.
– Îmi pare foarte rău. Pot să fac ceva să te ajut? a întrebat Ezzy.
– Tatăl meu tocmai a vândut proprietatea părinților săi și le-a spus rudelor mele că mi-a dat mie banii pentru tratamentul meu împotriva cancerului. Eu nu am cancer! Cum poate un tată să-și mintă propriul copil? Mă doare atât de tare!
Anna a continuat, cu vocea plină de amărăciune:
– În plus, ca să fiu și mai nefericită, o prietenă tocmai a mințit despre mine familia mea de la biserică. Simt că încearcă să facă pastorul și biserica să mă urască. Și pe deasupra, colega mea de serviciu tocmai m-a mințit în fața șefului meu. Totul se destramă!
– Satana este cel mai mare mincinos. El a mințit despre Isus. A făcut mulțimile să se întoarcă împotriva lui Isus, a făcut ca un ucenic să îl trădeze, altul să se îndoiască de El și încă unul să se lepede de El, nu doar o dată, ci de trei ori. Satana încearcă mereu să ne demoralizeze. Nu-l lăsa să o facă! El nu încearcă să te doboare doar prin dușmanii tăi, ci și prin familia ta, prietenii tăi, membrii bisericii tale și colegii tăi.
Dragi prietene, să recitim textul de astăzi. Să nu ne ascundem lumina sub obroc. În necazuri, Dumnezeu ne invită să strălucim și mai tare, dând dovadă de un spirit grijuliu, o inimă iubitoare și acte de compasiune. Așadar, să ne hotărâm să ne ținem bine, să fim puternice, curajoase și să-L lăsăm pe Dumnezeu să strălucească prin noi.
Să fim sârguincioase în a-I permite lui Dumnezeu să lucreze în și prin viețile noastre, răspândind lumina Sa și ajutându-i pe alții să-și găsească drumul spre casă.
autor: Suhana Chikatla




