ÎMPARTE BINECUVÂNTĂRILE TALE

Voi Mă veți chema și veți pleca; Mă veți ruga și vă voi asculta.
Ieremia 29:12

Am crescut într-un orășel mic din sudul Statelor Unite, unde contactul cu „lumea reală” era destul de limitat. Îmi plăcea să citesc despre locuri îndepărtate. Unul dintre locurile care mă fascinau și pe care visam adesea să-l vizitez era orașul New York. Dar nu aveam nicio speranță reală că acest vis se va împlini vreodată. Totuși, Dumnezeu avea deja un plan pregătit – un plan care nu doar că includea New York, ci și vizitarea altor patru continente.

Prima mea aventură a început cu o invitație de a locui cu o rudă în Pennsylvania, care nu era adventistă de ziua a șaptea, cu promisiunea că voi putea lucra și economisi bani pentru studii. Din păcate, experiența s-a transformat într-o dezamăgire: am ajuns să fiu bonă și menajeră. Dar Dumnezeu era cu mine, chiar și în mijlocul acelei dezamăgiri.

Într-un Sabat, la biserică, o lucrătoare biblică mi-a întins o mână de ajutor. Mai târziu, m-a invitat să o însoțesc într-o vizită la sora ei din Massachusetts. A fost o experiență minunată! M-a încurajat apoi să mă mut acolo, să locuiesc cu sora ei și să lucrez la spitalul local. A devenit una dintre cele mai frumoase și pline de sens etape ale parcursului meu educațional. Am început să-i spun „tanti Roseva”. Era prietenă cu toți tinerii și oferea îndrumare și sfat creștin.

Am fost binecuvântată cu un post de asistentă medicală la spital. Prietena lui tanti Roseva locuia la New York și o vizita des. Când i-am împărtășit visul meu, m-a invitat imediat să vin la New York pentru un loc de muncă mai bine plătit. Tanti Roseva a aprobat planul. Ce binecuvântare! Nu doar că am obținut un loc de muncă într-un spital de stat, dar am și fost admisă la școala de asistente, cu bursă și un mic salariu la fiecare două săptămâni. După absolvirea programului, am fost motivată să obțin o diplomă de licență în nursing, iar mai apoi și un masterat.

Când privesc înapoi și număr binecuvântările lui Dumnezeu față de mine, inima îmi este mișcată să dau mai departe. Simt chemarea să ofer sprijin financiar studenților care pornesc pe drumul educației. Știu că nu voi aduna bogății, nu cu atâția tineri în nevoie. Dar Dumnezeu a revărsat asupra mea darurile Sale – cum aș putea face altceva decât să-I arăt recunoștință ajutându-i pe alții?

Atunci când împărtășim binecuvântările noastre, Dumnezeu Se bucură și dorește să ne binecuvânteze și mai mult!

autor: Mary Head Brooks

Karen Pearson
Karen Pearson
Când Isus mergea alături de cei doisprezece, El le-a văzut oboseala și le-a înțeles sentimentul de copleșire. Viața în Palestina era grea sub dominația Imperiului Roman, iar liderii lor spirituali îi împovărau cu cerințe inutile. Isus le cunoștea oboseala și le-a promis: „Eu vă voi da odihnă!” (Matei 11:28). El știa că ei tânjeau după Casa și a promis: „Mă voi întoarce” (Ioan 14:3). Nu s-au schimbat multe în secolele care au trecut. Suntem obosiți. Viața este grea în climatul politic polarizat de astăzi. Nu există nimic pe această planetă risipitoare care să ne poată satisface nevoile cele mai profunde sau să ne împlinească speranțele cele mai dragi. Dar promisiunile lui Dumnezeu rămân valabile. El dă odihnă celor obosiți și ne amintește că suntem aproape de casă! „Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.” (Evrei 10:37). Așadar, ca femei credincioase, „Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.” (Evrei 10:23). Suntem aproape acasă!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi
Articolul precedent
Articolul următor