Pentru că Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.
Luca 19:10
Eu și soțul meu, Jerry, locuiam în Lamar, Colorado (SUA), în primul nostru district pastoral după ce am terminat seminarul. Jerry era plecat o zi întreagă cu vizite pastorale. Eu am rămas acasă cu cei doi copii ai noștri și cu un alt băiețel – fiul unor membri din biserică –, care venise să se joace cu băiatul nostru. Cei doi băieței, de patru și cinci ani, se jucau pe un teren viran chiar peste drum de casa noastră. Stăteam pe o stradă înfundată, fără trafic, iar ei săpau bucuroși în niște grămezi de pământ.
Am încercat să-i supraveghez cât mai bine, în timp ce aveam grijă și de bebeluș. La un moment dat, am aruncat o privire pe fereastră și nu i-am mai văzut pe terenul viran. Am început să-i caut prin curte și prin vecinătate. Aveam o singură mașină, iar pe atunci nu existau telefoane mobile, așa că a trebuit să aștept să vină Jerry acasă ca să putem căuta mai departe. Am sunat-o pe mama băiețelului venit în vizită, care a început și ea să-i caute, și, în cele din urmă, am anunțat poliția. Și ei s-au alăturat căutărilor. Pe măsură ce se apropia seara și o furtună prognozată începea să se instaleze, poliția a dat un anunț la radio.
Un pastor din altă confesiune a auzit anunțul și s-a hotărât să se alăture căutării. Nu a trecut mult și a zărit doi băieței care se potriveau descrierii din anunț. Se jucau fericiți în curtea unei biserici. I-a adus acasă la niște părinți extrem de ușurați! Explicația lor? Aveau nevoie de o lopată din garajul celuilalt băiat. Faptul că trebuiau să meargă aproape un kilometru și să traverseze un drum aglomerat nu i-a oprit. Și, desigur, ar fi fost o idee grozavă să-mi spună despre planul lor!
Povestea asta îmi amintește de parabola spusă de Isus despre păstorul care își caută oaia pierdută (Luca 15:1–7) și de aceste cuvinte: „Cu cât este mai întunecată și mai furtunoasă noaptea și cu cât drumul este mai periculos, cu atât este mai mare neliniștea păstorului și cu atât mai stăruitoare căutarea lui” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 187). Nimic altceva nu contează până când mielul pierdut este în siguranță în staul. Felul în care m-am simțit când i-am văzut pe acei doi băieței teferi și nevătămați mă ajută să înțeleg, măcar puțin, cum Se simte Isus, Păstorul cel bun, când una dintre oile Lui se întoarce în siguranță acasă. El spune: „Bucurați-vă împreună cu Mine, căci Mi-am găsit oaia care era pierdută” (Luca 15:6).
autor: Sharon Oster
