Tatăl Însuși vă iubește.
Ioan 16:27
Nu pietrele strigau, ci colecția mea de sticle îmi șoptea un gând nou și minunat. Colecția a început când am adus câteva sticle viu colorate în biroul meu, altfel destul de banal, și le-am așezat pe pervazurile late ale ferestrelor. Oamenii au observat sticlele și au început să-mi aducă altele.
Am o sticlă mov înaltă și elegantă, de la fiul meu, și una roz-pal, cu flori în relief, de la fiica mea. Mai am o sticlă albastru-intens, cu podul Golden Gate gravat pe lateral, și una vișinie, în formă de contrabas. O alta a fost o sticlă de parfum a surorii mele, iar alta seamănă cu un pepene verde și îmi amintește de excursiile cu cortul din copilărie.
O studentă mi-a adus o sticlă portocalie antică, pentru că îmi vorbise lipsit de respect cu o săptămână în urmă. O altă studentă, care făcea curățenie într-un cimitir istoric în cadrul unui proiect de voluntariat, mi-a adus bucăți sparte dintr-o sticlă violet. I-am găsit imediat un loc de cinste – cu tot cu pământul de cimitir!
„Lipsește ceva!” a spus un consultant în campus, observându-mi colecția. „Nu ai una roșie!” În timpul conversației, ne-am dat seama că ne cunoșteam. Fusese unul dintre supraveghetorii mei pe când eram în liceu – cu mulți ani în urmă. La următoarea sa vizită în campus, mi-a adus o sticlă roșie impunătoare.
„Doamna Corder, am găsit ceva care ne-a făcut să ne gândim la dumneavoastră!
au izbucnit bucuroase două surori tinere, intrând în biroul meu fără să-și poată stăpâni entuziasmul. „Am găsit-o lângă tomberonul din parcul nostru de rulote!” Sincer, era o sticlă maro foarte urâtă, care mirosea încă a whisky, dar fetele erau atât de încântate să mi-o dăruiască, încât i-am găsit un loc special pe unul dintre pervazuri.
Acestea sunt doar câteva dintre poveștile pe care ți le-aș putea spune despre sticlele mele. Dacă ți le-aș arăta, aș simți nevoia să exclam: „Nu sunt minunate? Le prețuiesc pe toate.”
Și Dumnezeu are o colecție – nu de sticle, ci de oameni. Unii sunt eleganți și impunători. Alții sunt frânți și murdari. Alții se simt abandonați, ca și cum ar fi fost aruncați lângă un tomberon. Dar Dumnezeu este gata să-i primească pe toți în colecția Sa. Se bucură de unicitatea fiecăruia, cunoaște fiecare poveste și îi prețuiește pe toți.
autor: Cheri Corder
