Au început cântările și laudele.
2 Cronici 20:22
Era un moment ciudat pentru a începe să cânți. În echipament de luptă, se îndreptau spre o bătălie împotriva mai multor dușmani care se aliaseră pentru a-i distruge. Erau depășiți numeric și nu aveau nicio șansă în fața armatelor care veneau împotriva lor. Și totuși, s-au echipat și au pornit la luptă – cu cântăreții în fața soldaților. Imaginează-ți un elev stingher de clasa a șaptea, cu voce pițigăiată și trup firav, care se duce să se lupte cu echipa de fotbal a liceului. Și… cântă.
Apoi se întâmplă ceva uimitor. Dușmanii îi aud cântând despre cât de mare și puternic este Dumnezeul lor și devin confuzi. Încep să se lupte între ei. Până când mica armată ajunge într-un luminiș, de unde poate vedea câmpul de luptă (nici măcar nu ajunseseră acolo încă), inamicii sunt deja morți. Se omorâseră între ei. Nu mai rămăsese nimeni cu care să lupte. Cu greu îți vine să crezi! Merg mai departe, tot mai curajoși. Când ajung, nu doar că totul este adevărat, dar petrec următoarele trei zile adunând prăzi dintr-o luptă pe care nici măcar nu au fost nevoiți s-o dea.
Cred că Dumnezeu ne împărtășește această istorie din 2 Cronici 20 ca să ne ofere un plan de luptă. Când viața devine grea și nu mai știm ce să facem, când problemele se țin lanț și suntem gata să renunțăm, când speranța și curajul par de negăsit, când vrem doar să ne ascundem sub plapumă, să mâncăm o cutie întreagă de înghețată cu mentă sau să ne afundăm într-un ecran, ori să ne cumpărăm ceva nou – sau orice altceva facem ca să ne ascundem sau să facem față – povestea aceasta ne provoacă să ne întoarcem spre Dumnezeu. Nu doar să spunem o rugăciune rapidă și apoi să ne întoarcem la a fugi sau a ne lupta singuri, ci să ne fixăm privirea asupra Dumnezeului celui mare. Să începem să cântăm laude. Să privim lupta în față și să credem că El are un plan.
Iar când începem să cântăm și să avem încredere în Dumnezeu, în loc să ne ascundem sau să ne luptăm prin forțele proprii, dușmanul nostru va fi dezorientat. Încrederea noastră că El ne poartă de grijă îl va înfricoșa.
Nu este un plan de acțiune ușor. Avem tendința să vrem să facem ceva. Să rezolvăm. Vrem să ne plângem, să ne vărsăm nervii, nu să cântăm. Preferăm să fugim și să ne refugiem în ceva care ne aduce confort, în loc să înfruntăm conflictul. Dar, tocmai în acele momente, e timpul pentru cântec. Încearcă data viitoare când te simți copleșit și învins. Nu ai nimic de pierdut… decât frica și descurajarea.
autor: Tamyra Horst
