REGELE REGILOR

Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor și Împăratul împăraților. Și cei chemați, aleși și credincioși care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.
Apocalipsa 17:14

Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor.
Apocalipsa 11:15

Încoronarea regelui Charles al III-lea al Regatului Unit, în mai 2023, a atras atenția întregii lumi. La Londra, mulțimi entuziaste s-au aliniat pe străzi pentru a sărbători și pentru a lua parte la fastul asociat cu evenimentul. Slujba de încoronare în sine este încărcată de istorie, având la bază ritualuri care datează de aproape o mie de ani. Este în esență o ocazie religioasă solemnă, cu imnuri, lectură din Scriptură și o predică, dar și cu ritualurile ungerii, consacrării și încoronării monarhului. Un aspect care mi-a atras atenția în timp ce urmăream transmisiunea a fost faptul că, la intrarea în Westminster Abbey, regele Charles a fost întâmpinat de un tânăr corist cu aceste cuvinte: „Maiestate, în calitate de copii ai Împărăției lui Dumnezeu, vă urăm bun-venit în numele Regelui regilor!” Regele Charles a răspuns: „În numele Lui și după exemplul Lui, nu am venit să fiu servit, ci să slujesc”, reluând cuvintele lui Isus din Marcu 10:45 (https://www.royal.uk/news-and-activity/2023-05-06/the-coronation-service-order-of-service).

Nu există nicio îndoială că regele Charles are deja mulți ani de slujire și va continua să slujească poporul peste care domnește. Și totuși, odată ce ritualurile s-au încheiat, regele și regina s-au întors la palatul lor. Slujirea lui Isus, pe de altă parte, a implicat un act de dragoste și compasiune uimitoare – El a renunțat la tronul Său ceresc pentru a deveni o ființă umilă, pentru a sluji și a salva omenirea.

Apostolul Pavel evidențiază umilința lui Isus, care Și-a asumat statutul de rob și a murit pe cruce, în ascultare de voia Tatălui Său (Filipeni 2:6-8). Vestea minunată este că Regele nostru slujitor a înviat și „Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2:9).

Prin harul Său, sper să mă aflu în marea mulțime din cer care Îl sărbătorește pe Regele nostru mântuitor și care cântă: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!” (Apocalipsa 5:12). Vei fi și tu acolo?

Jennifer Baldwin

Putere pentru fiecare zi
Putere pentru fiecare zi
„Putere pentru fiecare zi” este o carte devoțională care oferă încurajare și speranță pentru orice moment al vieții, fie că este plin de bucurie sau de provocări. Cu gânduri profunde și versete inspiratoare, această carte te invită să faci un pas înapoi din agitația zilnică și să-ți găsești liniștea în prezența lui Dumnezeu. Așa cum promite Isaia 40:29, „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin,” acest devoțional zilnic este un ghid pentru a primi puterea și pacea de care ai nevoie, indiferent de încercările cu care te confrunți. Descoperă în fiecare zi cum Dumnezeu este prezent, gata să-ți ofere sprijinul și tăria Sa necondiționată.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor