Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
Psalmii 23:1
Împreună cu cei doi copii mici ai noștri, am plecat ca misionari în Kenya, Africa de Est. La scurt timp după ce am ajuns, Susie a devenit parte din familia noastră. Acel an a fost deosebit de greu pentru ea. Tatăl ei murise, iar mama ei fusese mușcată de un șarpe și își pierduse partea inferioară a piciorului. Acum, era aproape Crăciunul. Tufe înalte îmbrăcate în stacojiu strălucitor și arbori masivi înmiresmați în miriade de flori albastre, arbori de mango și portocali care implorau să fie culeși, toate anunțau această perioadă din an.
Cu o zi înainte de Crăciun, am umplut mașina cu mâncare pentru familia lui Susie. Pe portbagajul de deasupra se afla un sac mare de porumb și un altul de făină, care fusese deja măcinată la moara locală și era gata de folosit. În portbagajul mașinii am pus ulei, sare, zahăr, chibrituri, banane și săpun. Susie a adăugat rochițe și câteva jucării din rezerva mea de Crăciun pentru surorile ei mai mici. În dimineața de Crăciun, soțul meu s-a trezit devreme, nereușind să doarmă. S-a dus în grădină și a cules sfeclă, roșii, morcovi, avocado și verdețuri. Apoi am adăugat ananas, portocale, papaya, ouă și pâine proaspăt coaptă.
Mama Salome, mama lui Susie, își plantase câmpul cu porumb și fasole, pe care îl păzea cu grijă zi și noapte pentru a ține departe mistreții. Aceasta era o sarcină majoră pentru o femeie cu un singur picior. Ceea ce nu am știut până când am ajuns în ziua de Crăciun a fost că hoții îi furaseră tot porumbul și fasolea imediat după recoltare. Familia mâncase aproape numai buruieni și rădăcini timp de trei săptămâni. Când ne-am oprit lângă coliba lor din noroi și paie, trei fetițe slabe au dat buzna. În timp ce descărcam mașina încărcată, Mama Salome a ieșit din colibă, cu lacrimi pe față. Nu mai contenea cu mulțumirile.
În câteva clipe, Susie a aprins focul. Când ugali (terci gros de porumb) a fost gata, Mama Salome ne-a invitat să mâncăm. Noi am răspuns: „Trebuie să mâncați voi mai întâi! Fetele tale sunt flămânde!” Ea a insistat că, în calitate de oaspeți, trebuie să mâncăm noi primii. Ne-am instruit copiii să mănânce doar puțin – și foarte repede! Abia după ce am mâncat noi, fetele au mâncat și, o, cât au mâncat!
Când am intrat în coliba mică, pe perete se afla rola cu imagini și versete pe care i-o dădusem într-o vizită anterioară. Era deschisă la imaginea Bunului Păstor. Versetul biblic afișat era: „Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.” Mama Salome stătuse trează toată noaptea, rugându-se pentru mâncare.
Dorothy Duncan
