Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.
1 Corinteni 13:12
Într-o seară de miercuri, am făcut ceva ce fac rar – am participat la adunarea de rugăciune a bisericii mele. În acea seară, pastorul a ținut un devoțional intitulat „Conduși la rugăciune”. Era despre acele momente în care viața îți aruncă atât de multe în cale și nu ești sigur cum vei reuși. Te simți ca și cum ai fi într-o groapă și continui să cazi tot mai adânc, fără să vezi vreo ieșire. Ești atât de adânc căzut, încât nu poți vedea lumina.
Neavând nicio cale umană de a ieși din situație, ești împins să te rogi. Nu te rogi pentru că este momentul potrivit al zilei sau pentru că cineva ți-a spus că așa trebuie să faci. Te rogi pentru că nu mai ai ce face.
Exact acolo mă aflu și eu, m-am gândit în timp ce îl ascultam. Mă aflam într-o situație extrem de încurcată în acel moment și știam că nu o pot rezolva singură. Știam asta pentru că încercasem.
Dar cunosc pe Cineva care poate rezolva orice problemă. Trebuie să mă rog. Trebuie să-I spun lui Dumnezeu că am nevoie de El. Am nevoie ca El să preia situația mea actuală și chiar întreaga mea viață. Nu am alte opțiuni, trebuie să mă rog. Știu deja că nu pot rezolva această problemă. Dumnezeu poate. Trebuie să mă rog.
Era perioada Crăciunului; în jurul meu, oamenii își doreau pace pe pământ și bunăvoință printre oameni. Dar eu nu simțeam nicio pace și cu siguranță nu simțeam bunăvoință față de întreaga omenire. Aveam nevoie de ajutor. Am simțit îndemnul să mă rog.
Nu înțelegeam de ce mă aflam într-o astfel de situație. Nu eu o cerusem. Nu eu o provocasem. Uneori, viața îți aruncă lucrurile în față fără să le ceri și fără să le inviți. Când ești tentată să disperi, când întunericul acelei găuri adânci a acoperit toată lumina, când nu știi încotro să te îndrepți sau ce să faci, amintește-ți acest lucru: Dumnezeu are un plan!
„Aveți privilegiul de a fi voioși în Domnul și de a vă bucura de cunoașterea harului Său susținător. Dragostea Lui să pună stăpânire pe mintea și inima voastră. Feriți-vă să ajungeți suprasolicitați, istoviți de griji și deprimați. […] Îndepărtați-vă privirile de la lucrurile întunecoase și descurajatoare și uitați-vă la Isus, Marele nostru Conducător” (Ellen G. White, Solii alese, cartea a 2-a, Viață și Sănătate, București, 2012, p. 349).
Jean Arthur
