Până la bătrânețea voastră Eu voi fi Același, până la căruntețile voastre vă voi sprijini.
Isaia 46:4
Acum, că părul meu este alb de bătrânețe, este timpul să vă împărtășesc câteva din modurile în care Domnul a avut grijă de noi și ne-a binecuvântat pe mine și familia mea de-a lungul anilor.
Soțul meu era un tăietor de lemne care lucra pe cont propriu și, de obicei, mergea singur la lucru în pădure, la cinci kilometri de casă. Eu mă alăturam lui mai târziu. Într-o zi, fiicele noastre de doi și cinci ani ni s-au alăturat și am mers cu toții împreună. Eu și fetele am așteptat în apropiere în timp ce soțul meu tăia un pin mare. Dintr-odată, a strigat: „Dragă, mi-am rupt piciorul!” Copacul căzuse cum nu trebuie pe versantul abrupt al dealului. Ne-am dus repede la el, l-am ajutat să urce în mașină și am pornit până la cel mai apropiat spital. Ce binecuvântare că am fost acolo pentru a-l ajuta când a avut nevoie! Pentru că nu aveam asigurare medicală, spitalul nu a vrut să îl interneze. Cu toate acestea, când funcționarul de la internare a aflat că era veteran de război, spitalul a aranjat ca o ambulanță să-l transfere la cel mai apropiat spital pentru veterani. Acest aparent obstacol a devenit o binecuvântare care a durat tot restul vieții sale lungi, deoarece, după aceea, a avut întotdeauna asigurare medicală.
După câțiva ani în care s-a recuperat și a lucrat mai puțin, am descoperit că puteam petrece mai mult timp ca voluntari la o școală misionară din munții din sudul Mexicului. Cei trei copii ai noștri s-au bucurat să meargă la acea școală, să primească educație bilingvă și să ajute la programele Școlii de Sabat din satele din apropiere. Totodată, am putut să ajutăm, cu o fabrică portabilă de cherestea, la tăierea lemnului pentru construirea bisericilor din micile orașe din zonă. Acești ani au fost o binecuvântare pentru noi și pentru școală. Când cel mai mic dintre copiii noștri a intrat la facultate, a trebuit să petrecem mai mult timp în California. Fiicele noastre au devenit asistente medicale; apoi una a devenit medic. Deși fiul nostru nu credea că îi va plăcea să fie profesor, a studiat pedagogie și a ajuns să predea la aceeași școală mexicană pe care o frecventa în tinerețe.
În scurt timp, am avut nepoți cărora le plăcea la rândul lor să meargă în excursii misionare de vară! Acum, două generații mai târziu, asistenți medicali și fizioterapeuți formează grupul nostru de nepoți și soți. Îți mulțumim, Doamne, pentru că ești Dumnezeul nostru credincios și Dătătorul tuturor binecuvântărilor, chiar și la bătrânețe!
Betty J. Adams
