Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi și-l voi proslăvi.
Psalmii 91:15
Codul vestimentar al asistentelor medicale s-a schimbat în ultimii ani. În trecut, șapca unei asistente medicale era considerată parte a uniformei sale. Când studenții care se pregăteau să fie asistenți medicali terminau cu succes jumătate din program, deveneau eligibili pentru ceremonia de acordare a bonetei. Împreună cu colegii mei, eram extaziată. Mama și sora mea erau și ele entuziasmate. Urma să le asigur transportul la ceremonie, iar soțul meu avea să rămână acasă. Luându-ne suficient timp pentru drumul de o oră din Queens până în Brooklyn (în zona New York), le-am luat pe mama și pe sora mea în jurul orei 16:30. Apoi, am pornit-o spre școală. Programul a început în jurul orei 18:00, așa că am ajuns la timp pentru întreaga ceremonie.
După acest program memorabil, le-am dus înapoi acasă la ele. Nu am ajuns acasă la mine decât mult mai târziu. Am parcat chiar în fața ușii. Când am ieșit din mașină în întuneric, am auzit ca un fel de tropăit de cai venind spre mine. Întorcând rapid capul, stomacul mi s-a strâns. Nu erau cai, ci ceea ce părea a fi o gașcă de aproximativ cinci sau șase adolescenți care se îndrepta direct spre mine! M-au înconjurat rapid și m-au forțat să urc pe bancheta din spate.
„Unde-ți sunt cheile?”, m-a întrebat aspru un băiat înalt, îndreptându-mi un pistol spre tâmplă. Un altul îmi smulsese deja poșeta din mâini. „O să văd dacă sunt aici”, a spus el cu răsuflarea tăiată, scotocind prin ea. Alții au început să mă interogheze: „Mai este cineva în casă în acest moment?” „Câți sunt înăuntru?” „Cine sunt?” În starea mea de panică și șoc, am rostit nume la întâmplare. Dintr-odată, ușa din față s-a deschis și silueta soțului meu s-a văzut în cadrul ei. La această întorsătură neașteptată a evenimentelor, băieții au fugit. El pur și simplu se uita afară să vadă dacă am ajuns acasă, pentru ca fiul nostru, care se afla la telefon, să poată vorbi cu mine.
Vorbind despre intervenții divine – și despre planuri nefaste zădărnicite: poșeta mi-a dispărut, împreună cu permisul de conducere și 15 dolari. Dar cheile mașinii erau încă în pumnul meu, iar eu eram în viață!
De fapt, sunt o martoră vie a adevărului acestei promisiuni: „Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi” (Psalmii 46:1). El nu m-a lăsat și nu m-a abandonat niciodată!
Cora A. Walker
