„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele”, zice Domnul.
Isaia 55:8
Bunica mea paternă a murit când eram la facultate. Eram supărată pe Dumnezeu, convinsă că nu era pregătită să moară. Îmi amintesc că într-o zi am strigat către Dumnezeu: „Nu era pregătită să moară!” Aceste cuvinte simple conțineau o acuzație: „Doamne, Tu nu ești corect; bunica mea nu era pregătită să moară.” Imediat ce mi-a trecut prin minte gândul acesta, am simțit răspunsul lui Dumnezeu la acuzația mea. A venit ca o voce liniștită și calmă în inima mea: „Eu decid când este pregătită să moară.” În timp ce îmi reveneam din șocul că Dumnezeul universului tocmai îmi vorbise, m-a cuprins o pace nemaitrăită până atunci. Dumnezeu nu abordase problema pregătirii bunicii mele sau a morții ei. Cu toate acestea, declarația Sa de suveranitate m-a liniștit. Dumnezeu este fără greș în calendarul Său și drept în deciziile Sale. Am ales să-mi pun încrederea în El și să am credința că totul era așa cum trebuia să fie.
Mergând douăzeci de ani mai departe, sunt cu părinții și cu sora mea și vorbesc despre moartea bunicii. Tatăl meu ne spune că, în ultimele zile petrecute în spital, toate organele ei au început să se oprească, cu excepția inimii. Inima ei bătea puternic, ca și cum ar fi încercat să rămână în viață. În acest timp, unul dintre capelanii spitalului a vorbit cu ei și cu unchiul meu și le-a spus: „Uneori, când o persoană se află la sfârșitul vieții, se va lupta să trăiască. Se luptă nu pentru că vrea să trăiască, ci mai degrabă pentru că nu vrea să-i dezamăgească pe cei dragi prin faptul că nu luptă să trăiască. Uneori”, a continuat el, „muribundul are nevoie doar de permisiunea celor dragi de a nu mai lupta pentru a se putea odihni.”
„Și asta am făcut”, ne-a spus tata. El și unchiul meu au intrat în camera bunicii și i-au spus că nu vor fi dezamăgiți dacă va fi obosită și gata să se oprească din lupta pentru viață. Câteva zile mai târziu, bunica mea a murit.
În timp ce stăteam acolo și îl ascultam pe tatăl meu, toate „golurile” s-au umplut. Mi-am dat seama că, până la urmă, bunica mea fusese pregătită să moară. De asemenea, m-am minunat de înțelepciunea lui Dumnezeu. El ar fi putut să Se apere împotriva acuzației mele de nedreptate. Ar fi putut să-mi spună să-mi sun tatăl și să-l rog să-mi explice sfârșitul vieții bunicii mele. Dar nu a făcut-o. Dumnezeu mi-a spus ce aveam nevoie să aud pentru ca încrederea mea în lucrările Sale să crească – chiar și atunci când nu le pot înțelege.
Carmalita Green
