REFLECTARE ASUPRA EVENIMENTELOR UNEI ZILE

Veți auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă înspăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. […] Dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit.
Matei 24:6,13

M-am trezit într-o dimineață de iarnă cu gândul că este o altă zi rece și înnorată. Apoi m-am uitat pe fereastră. Mă aștepta un dar frumos de la Domnul. Printre norii întunecați se întrevedea o rază de lumină, un amestec incredibil de alb, albastru și roz. Mi-am spus: Îți mulțumesc, Doamne, pentru că mi-ai arătat că, în ciuda norilor, soarele își urmează cursul! Frumoasa combinație de alb, roz și albastru care străpungea norii a fost o amintire a promisiunii lui Dumnezeu de a veghea asupra copiilor Săi, indiferent de circumstanțe sau de locul în care se află.

Într-o țară a izbucnit războiul, iar oamenii din alte părți ale lumii sunt îngrijorați de consecințele pe care le va avea asupra modului lor de viață. Mii de creștini sunt prinși în acest conflict, și tot ce putem face noi este să ne rugăm și să Îl implorăm pe Dumnezeu să îi cruțe pe copiii Săi. Pe măsură ce timpul trece, să ne amintim ce ne-a spus Biblia despre războaie și vești de războaie. Trebuie să ne dăm seama că, deși noi personal nu suferim în acel război, am fi putut fi noi în locul lor.

Biblia ne-a mai spus că Diavolul declanșează toate conflictele pentru că știe că are puțin timp la dispoziție (vezi Apocalipsa 12:12). Noi știm că Domnul deține controlul și că, în ciuda a ce ne dorim să li se întâmple celor care instigă la războaie și la fapte rele, El nu va lăsa nici măcar un fir de păr al copiilor Săi să cadă la pământ fără ca El să știe și să ne salveze.

În timp ce așteptăm apropierea iminentă a revenirii Domnului, să-L rugăm să ne ajute să ne încredem în înțelepciunea Sa infinită. În timp ce așteptăm cu răbdare, să Îi cerem să ne întărească credința și să ne dea hotărârea necesară, lăudându-L în același timp și mulțumindu-I și pentru cele bune, și pentru cele rele. Această lume nu este casa noastră, dar Domnul consideră că este potrivit să mai trăim în ea încă puțin timp. El este Stăpânul universului și totul se află sub controlul Său. Profețiile Lui sunt sigure.

Să venim cu încredere la tronul Său și să mijlocim unii pentru alții în timp ce așteptăm revenirea Sa pentru a ne duce într-o lume mai bună, unde nu va mai fi durere, moarte, războaie sau vești de războaie.

Vino curând, Doamne Isuse!

Flore Aubry-Hamilton

Putere pentru fiecare zi
Putere pentru fiecare zi
„Putere pentru fiecare zi” este o carte devoțională care oferă încurajare și speranță pentru orice moment al vieții, fie că este plin de bucurie sau de provocări. Cu gânduri profunde și versete inspiratoare, această carte te invită să faci un pas înapoi din agitația zilnică și să-ți găsești liniștea în prezența lui Dumnezeu. Așa cum promite Isaia 40:29, „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin,” acest devoțional zilnic este un ghid pentru a primi puterea și pacea de care ai nevoie, indiferent de încercările cu care te confrunți. Descoperă în fiecare zi cum Dumnezeu este prezent, gata să-ți ofere sprijinul și tăria Sa necondiționată.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent