Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos și ca o jertfă de bun miros” lui Dumnezeu.
Efeseni 5:2
La sosirea celei de-a doua primăveri în noua noastră casă, m-am trezit plivind și curățând douăzeci de tufe de trandafiri. Da, douăzeci de tufe! Îngrijirea atâtor tufe îmi lua mai mult timp decât aveam ca angajată cu normă întreagă. Acolo unde stătusem anterior, alesesem în mod intenționat să am doar două tufe de trandafiri. În timp ce mâinile mele lucrau în pământ și simțeam soarele bătându-mi pe spate, primul instinct a fost să mă plâng, așa cum făcusem și în anul precedent. În schimb, am ales să remarc fiecare combinație unică de culori, varietatea tufelor de trandafiri de ceai, deoarece niciunul nu semăna cu celălalt, și soiurile vechi de trandafiri care înfloreau alături de soiurile mai noi. Am început să mi-o imaginez pe proprietara inițială a acestei case alegând fiecare tufă și aranjând-o cu dragoste în acest pat mare de flori.
Pe măsură ce lucram la trandafirii mei, am decis că erau, evident, meniți să fie oferiți, așa că am început să duc trandafiri tăiați la birou în fiecare săptămână. Colegii mei de serviciu și pacienții noștri îi adorau și m-au poreclit „Doamna cu trandafiri”. În curând, am găsit alte oportunități de a-i împărți cu prieteni bolnavi, membri ai bisericii și chiar la o nuntă! Mi-am amintit cum mă îngrozise munca de îngrijire a trandafirilor în primul an și cum mă întrebam ce voi face cu toate acele flori. Acum simțeam atâta bucurie în timp ce îi împărțeam.
Astăzi, în timp ce îngenuncheam în grădina mea, lucrând pământul și transpirând în soare, mi-am amintit de cuplul în vârstă care construise inițial această casă. Din păcate, nu mai sunt printre noi acum. M-am gândit la mâinile lor bătrâne și noduroase care au plivit acest pământ înaintea mea. Mâini care au fost cândva tinere au plantat și au îngrijit acești trandafiri. Acum sunt onorată să am grijă de ei și să îi folosesc pentru a-i bucura pe alții. Îngrijirea lor nu mai este o povară, ci a devenit o muncă făcută din dragoste.
Pe când terminam de bătătorit pământul din jurul fiecărei tufe, am observat un pic de sânge pe degetul înțepat de spinii trandafirilor, amintindu-mi de mâinile străpunse de cuie ale lui Isus. Nu a șovăit absolut deloc când a trebuit să ne salveze. Nu s-a plâns, ci ne-a iubit atât de mult, încât Și-a dat viața ca să ne salveze. Îmi vin în minte cuvintele unui cântec. „Călcat în picioare ca un trandafir, / Ai luat asupra Ta vina și Te-ai gândit la mine / Mai presus de toate.” Îți mulțumesc pentru parfumul iubirii Tale, Doamne! Fie ca dulceața ei să curgă prin mine și să binecuvânteze lumea!
Judith Woodruff Williamson
