SĂ-L IUBIM ȘI SĂ-L RESPECTĂM PE DUMNEZEU

Lăudați pe Domnul! Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, în tovărășia oamenilor fără prihană și în adunare.
Psalmii 111:1

„Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toți cei ce le iubesc!” (Psalmii 111:2). Medităm noi până când simțim plăcere în tot ce face Dumnezeu pentru noi? Ne-am gândit vreodată la toate minunile pe care ni le dăruiește? Natura, abilitatea de a respira, familia, capacitatea de a gândi? Și ne-am gândit vreodată, așa cum face psalmistul, la caracteristicile lui Dumnezeu și la modul în care El le folosește în favoarea noastră?

„El a lăsat o aducere aminte a minunilor Lui; Domnul este îndurător și milostiv. El a dat hrană celor ce se tem de El; El Își aduce pururea aminte de legământul Lui” (vers. 4-5). Dumnezeu este milostiv. Evaluează și judecă cu bunăvoință. Este plin de compasiune, este trist să ne vadă suferind și de aceea caută să ne aline durerea. Ne susține, ne întărește și Își amintește de noi și de tot ce ni se întâmplă.

Câte lucruri nu face Dumnezeu pentru noi!

„Lucrările mâinilor Lui sunt credincioșie și dreptate; toate poruncile Lui sunt adevărate, întărite pentru veșnicie, făcute cu credincioșie și neprihănire” (vers. 7-8). Lucrările lui Dumnezeu sunt pline de credincioșie și dreptate. Poruncile Lui sunt demne de încredere, sunt veșnice, făcute în adevăr și dreptate.

Scopul nostru în calitate de creștini este de a-L urma pe Dumnezeu și de a deveni tot mai asemănători cu Isus. Și, pe măsură ce ne apropiem de Dumnezeu, vom deveni tot mai mult ca El. Pe măsură ce facem acest lucru, vom căuta în mod natural să fim mai milostivi, mai plini de compasiune și mai serviabili. Ne vom aminti de ceilalți, iar acest lucru va influența tot ce facem în adevăr și dreptate.

Însuși psalmistul ne spune cum să realizăm acest lucru: „Frica de Domnul este începutul înțelepciunii; toți cei ce o păzesc au o minte sănătoasă” (vers. 10). Creștem în înțelepciune pe măsură ce dăm dovadă de dragoste și respect pentru Dumnezeu și sfințenia Sa.

Dacă vrem să știm cum să realizăm toate cele de mai sus, trebuie să-L iubim și să-L respectăm pe Dumnezeu, pentru că numai în acest fel vom putea urma în mod intenționat tot ce ne sfătuiește și ne cere El și, astfel, vom putea avea o influență bună asupra celorlalți.

Cecilia Nanni

Putere pentru fiecare zi
Putere pentru fiecare zi
„Putere pentru fiecare zi” este o carte devoțională care oferă încurajare și speranță pentru orice moment al vieții, fie că este plin de bucurie sau de provocări. Cu gânduri profunde și versete inspiratoare, această carte te invită să faci un pas înapoi din agitația zilnică și să-ți găsești liniștea în prezența lui Dumnezeu. Așa cum promite Isaia 40:29, „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin,” acest devoțional zilnic este un ghid pentru a primi puterea și pacea de care ai nevoie, indiferent de încercările cu care te confrunți. Descoperă în fiecare zi cum Dumnezeu este prezent, gata să-ți ofere sprijinul și tăria Sa necondiționată.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent