Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veșnic, a sculat din morți pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârșiți în orice lucru bun, ca să faceți voia Lui și să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.
Evrei 13:20-21
Într-un Sabat de iarnă, când afară ningea din abundență, ne îndreptam spre biserică pentru serviciul divin de dimineață. Am fost încântată să aflu că prezbiterul (Ron) Nickerson, care acum este pensionar, va fi vorbitorul. Când a început să vorbească, mi-am dat seama că vorbea despre Uza, israelitul care a fost nimicit după ce a întins mâna să sprijine chivotul legământului, când carul cu boi s-a împiedicat (2 Samuel 6:1-7; 1 Cronici 13:7-12).
Mi s-a părut că fratele Nickerson a fost curajos să predice despre această istorie specială. O auzisem încă de când eram mică, la Școala de Sabat, și întotdeauna m-a făcut să mă simt inconfortabil. La urma urmei, părea că Uza făcea ceva bun încercând să împiedice chivotul să cadă, așa că de ce un Dumnezeu iubitor, plin de har și de îndurare nu ar fi acceptat acest lucru?
Predicatorul a menționat platitudinea etică comună conform căreia scopul scuză mijloacele. Eram cu siguranță familiarizată cu această filozofie. O văzusem în acțiune de mai multe ori. Mi-am amintit de un supraveghetor care justifica faptul că își maltrata muncitorii cu scuza că rezultatul final era „spre binele tuturor”. Dar fusesem martoră la consecințele acestei practici și pierdusem un coleg de muncă drag, care s-a sinucis din această cauză. Eram de acord din toată inima că principiul „scopul scuză mijloacele” nu era unul pe care creștinii să-l adopte și cu siguranță nu era o poruncă de la Dumnezeu.
Apoi, predicatorul a tras o concluzie care mi-a schimbat complet modul în care văd istoria lui Uza. El a spus că această istorie este un exemplu că scopul nu scuză mijloacele. Voia lui Dumnezeu nu este niciodată îndeplinită prin neascultare de El. Deși era voia lui Dumnezeu ca chivotul să ajungă la destinație, neascultarea de El pentru a-l duce acolo nu era. În calitate de creștini, trebuie să căutăm să împlinim voia lui Dumnezeu în toate lucrurile.
Așa că astăzi nu numai că istoria lui Uza nu-mi mai provoacă disconfort, dar găsesc în ea un anumit sentiment de ușurare, după ce am fost martoră la „căile omului” de prea multe ori. Astăzi, Doamne, lasă Duhul Tău să lucreze în mine, pentru ca voia Ta să se împlinească prin mijloacele pe care Tu le alegi!
Marsha Hammond-Brummel
