Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.
Luca 19:10
Soțul meu face parte dintr-o mică echipă locală de fotbal. Vara trecută au planificat un picnic pe plajă pentru membrii echipei și familiile lor. Locuim la o oră distanță de plajă și, fiind de loc din Caraibe, gândul de a merge la plajă m-a umplut de entuziasm, deoarece îmi amintea de țara mea natală.
Aproape imediat ce am ajuns, copiii au vrut să intre în apă. Așa că, sub privirile atente ale soțului meu și ale mele, fiii noștri, în vârstă de șase și doi ani, s-au îndreptat spre apă. Plaja era foarte aglomerată.
Soțul meu și cu mine am început curând să discutăm cu alți părinți care de asemenea își supravegheau copiii. În timp ce vorbeam cu una dintre mame, m-am uitat și nu l-am mai văzut pe fiul meu cel mare. „Unde este Chalum?”, l-am întrebat pe soțul meu. Amândoi ne-am uitat în jur, dar nu l-am văzut. Nu era în apă sau pe mal, cu ceilalți copii. Înnebunită, m-am repezit la mașină, sperând că se dusese la ea. Dar nu era de găsit nicăieri. Grăbindu-mă înapoi pe plajă, l-am strigat, temându-mă că ar fi putut fi luat de valuri.
Panica s-a instalat în momentul în care alți membri ai grupului nostru au venit să întrebe cum pot ajuta. În curând, s-au format mici grupuri de căutare, iar oamenii au plecat în toate direcțiile în căutarea lui Chalum. Am îngenuncheat pe plajă, paralizată de frică, ținându-mi fiul cel mic în brațe, rugându-mă ca Dumnezeu să ne ajute să-l găsim pe Chalum.
Câteva minute mai târziu, cineva a strigat: „L-au găsit!” Și l-am văzut ieșind din mulțime, ținându-l de mână pe unul din bărbații care îl găsiseră. Ce ușurare! Așa cum stăteam în genunchi în nisip, I-am mulțumit lui Dumnezeu din toată inima.
Sora mea, această experiență mă face să mă gândesc la Mântuitorul nostru, care a venit în această lume ca parte a unei echipe de căutare pentru a ne găsi pe mine și pe tine. Isus Hristos a venit să-i caute și să-i salveze pe toți cei ce suferă și mor fără speranță. Mi-L imaginez pe Dumnezeu Tatăl organizatorul principal al echipei de căutare. Îl văd pe Isus Hristos, care a mers pe crucea de pe Golgota pentru a ne răscumpăra. Îl văd pe Duhul Sfânt, care ne cheamă, ne atrage la El și ne duce la dragostea insondabilă a lui Dumnezeu. La rândul lor, îngerii cooperează cu Cerul pentru a ne ajuta în călătoria noastră spre casă. Și, după ce am fost salvați, devenim parte a unei echipe de căutare care îi caută pe cei pierduți și îi ajută să ajungă acolo unde se află în siguranță.
Sacha Clarke