Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar, chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip.
Isaia 49:15
Mamele sunt daruri de la Dumnezeu. Cu mâinile și cu inima Sa, El a creat mamele după chipul Său pentru a manifesta iubire necondiționată, bunătate tandră și sacrificiu de sine.
Când mama mea, Varadhamma, a început să aibă sângerări la bătrânețe, am dus-o la spital, unde i s-a pus diagnosticul de cancer de col uterin. Lacrimile mi s-au rostogolit pe obraji, iar eu am agonizat nopți întregi fără somn, încercând să găsesc modalități de a o salva, deși cancerul ei era în stadiu terminal. I-am dat medicamente ayurvedice, dar pentru ea erau ca un foc care o ardea pe interior și a refuzat să le ia. Nu voia să fie internată în spital, dar, ori de câte ori începea să sângereze, o duceam imediat la spital pentru o transfuzie de sânge. Ne-am chinuit foarte mult. Ea era în Bangalore, India, în timp ce noi eram la o oră distanță, în Hosur. Fiul nostru, Pavan, îngrijea de nevoile ei, iar fiica noastră, Punithain Oman, se interesa mereu de starea ei de bine și se ruga pentru ea. Soțul meu ne-a consolat să fim curajoși și să ne încredem în Domnul.
Când Covid-19 s-a răspândit în întreaga lume, inclusiv în India, totul s-a oprit în timpul restricțiilor. Nu ni s-a permis să călătorim dintr-un stat în altul. În acel moment, mama mea a încetat să mai mănânce, luând doar câteva lichide. A dormit tot timpul și a devenit rapid deshidratată și anemică. Am mutat-o cu grijă în campusul Hosur pentru a sta cu noi. A fost țintuită la pat aproximativ 15 zile, când, brusc, a început să gâfâie. În acea noapte a decedat. Avea 78 de ani.
Deoarece restricțiile erau încă în vigoare, pastorul și oficialii bisericii ne-au sprijinit și ne-au permis să o înmormântăm în cimitirul Hosur. Mulțumim familiei din Hosur pentru sprijinul și grija lor. Îi mulțumim lui Dumnezeu că facem parte din marea Lui familie. Dragostea, munca asiduă, zâmbetele și spiritul sincer al mamei mele sunt amintiri dulci care ne vin adesea în minte. Ne lipsește teribil. Cu toate acestea, cuvintele lui Dumnezeu mă liniștesc.
„Cum mângâie pe cineva mama sa, așa vă voi mângâia Eu” (Isaia 66:13). Înțelegem dragostea lui Dumnezeu prin exemplul iubirii unei mame. Cu toate acestea, dragostea Lui este și mai mare. Mai puternică. Inegalabilă.
Eshwaramma Peter