Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.
Isaia 41:10
O furtună teribilă, cu caracteristici de tornadă, a lovit regiunea Maryland, unde locuiesc, pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii. Tocmai intrasem într-un centru comercial pentru a cumpăra câteva articole, cu doar câteva ore înainte de acest eveniment care mi-a schimbat viața, așa că nu am fost deloc conștientă de alertele de la știrile meteo care avertizau pe toată lumea să ia măsuri de siguranță și să se adăpostească. Am ieșit din centrul comercial și, deoarece nu existau semne de pericol iminent, am decis să mă duc la un magazin alimentar din apropiere pentru câteva articole de care mai aveam nevoie. În câteva minute, am intrat cu mașina într-o furtună amenințătoare de proporții epice. M-au înconjurat un cer întunecat, copaci care cădeau, tunete care bubuiau, ploaie torențială, vânt puternic, vizibilitate redusă și ambuteiaje. Am strigat către Dumnezeu: „Oare voi fi bine, Doamne?” Nu am reușit să determin locația mea pe șoseaua de centură, nici să găsesc drumul spre casă, nefiind conștientă că Dumnezeu era cu mine. Dar, câteva momente mai târziu, Dumnezeu mi-a deschis ochii și am văzut că următoarea ieșire era ieșirea mea spre casă. Ce ușurare!
Am început să cânt „Aproape acasă”, când, la mică distanță în fața mea, am văzut că un copac căzut blocase drumul. „O, nu! Cum voi ajunge acasă?” Am încercat o altă rută, care s-a terminat în același mod. Sufletul meu striga: „Cum voi ajunge acasă?” După ce o a treia încercare de a găsi o cale de înaintare a fost zădărnicită de un alt copac căzut, strigătul inimii mele a fost: „Oare voi ajunge vreodată acasă, Doamne?”
Am condus până în parcarea unui liceu din apropiere pentru a aștepta să se liniștească totul. Dintr-odată, am observat că traficul părea să se miște în mod constant. O voce liniștită din mine m-a îndemnat să încerc din nou. În timp ce făceam virajul pe drumul care urma să mă ducă acasă, am văzut o mașină în spatele meu care s-a întors și a plecat înapoi. Paralizată de frică, fără nicio speranță de a ajunge acasă în acea noapte, am oprit mașina. Frica mă făcuse să nu văd că acum copacul căzut bloca o singură bandă de circulație. Dintr-odată am auzit o voce puternică spunând: „Totul este în regulă!” Mi-am repetat în sinea mea: „Este în regulă”, dar tot nu m-am mișcat. Vocea a răsunat din nou, mai urgent decât înainte. „Este în regulă!” Întreaga mea ființă a tresărit în acțiune, când mi‑am dat seama că eram cu adevărat în drum spre casă. Ce noapte de bucurie a fost aceea pentru mine! În angoasa, anxietatea și frica mea, Dumnezeu era „mai aproape ca nimeni altul”. El mi-a șoptit: „Cynthia, nu te voi lăsa niciodată și nu te voi părăsi, căci Eu sunt întotdeauna cu tine!”
Cynthia Best-Goring
