Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.
Psalmii 46:1
Anul 2020 a fost unul pe care cei mai mulți dintre noi ar prefera să-l uite, dar atunci cum poți uita un an care nu a fost niciodată? Cel puțin așa se simte. COVID-19 cu izolare, restaurante, școli și biserici închise. Apoi au fost și măștile! Ar fi greu de uitat măștile. Privind în urmă, totuși, acel an a fost destul de plin de evenimente pentru noi, deși nu într-un sens bun. În iunie, soțul meu a fost pus pe medicație steroidiană, ceea ce l-a trimis, două zile mai târziu, în fibrilație atrială pentru prima dată. Inima lui a fost readusă la ritm prin șocuri electrice, în camera de urgență.
La sfârșitul lunii octombrie, soțul meu și cu mine ne-am îmbolnăvit de COVID-19. Cazul meu a fost ușor în comparație cu al lui. El s-a ales cu pneumonie și a fost spitalizat. Cât timp a stat acolo, a intrat din nou în fibrilație atrială și a fost mutat la terapie intensivă. Șederea sa în spital a durat unsprezece zile. Planificaserăm o excursie în California pentru a o vizita pe fiica noastră cea mică și familia ei, dar a trebuit să o anulăm cu o seară înainte, cu biletele de avion deja emise, deoarece soțul meu a avut un alt episod de fibrilație. În noiembrie, o parte din familia noastră a călătorit în Mexic, în vacanță. La întoarcere, fiicei noastre i s-a făcut o apendicectomie de urgență; nepoatei noastre i-a fost necesară îndepărtarea vezicii biliare. Strănepotul nostru prețios, de numai trei ani, a fost dus de urgență la spital, apoi transferat cu ambulanța la o secție de terapie intensivă pediatrică, având un diagnostic prezumtiv de diabet de tip 1. Tatăl soacrei nepoatei noastre a decedat, iar aceasta a trebuit să zboare acasă pentru a fi alături de familie.
Iată unde putem vedea mâna lui Dumnezeu prin toate acestea. Dacă am fi făcut călătoria planificată, nu am fi fost disponibili pentru a ajuta atunci când a fost nevoie disperată de noi. Ce s-ar fi întâmplat dacă fiicei noastre i s-ar fi rupt apendicele, dacă nepoatei noastre i s-ar fi blocat vezica biliară, dacă micul nostru strănepot s-ar fi îmbolnăvit de diabet sau dacă prețiosul bunic ar fi murit în timp ce toți ne aflam în Mexic? Dumnezeu, în mod providențial, a reținut toate acestea până când toți am ajuns acasă, în America. Ce s-ar fi întâmplat dacă am fi făcut acea călătorie și soțul meu ar fi intrat în fibrilație în avion?
Deși Dumnezeu nu a cauzat sau nu a împiedicat ca aceste lucruri să se întâmple, El știa ce trebuia făcut pentru a ușura circumstanțele. Nu știm niciodată ce ne așteaptă după colț, dar prin credință putem ști că Dumnezeu va fi acolo pentru a ne ajuta să trecem peste orice ar veni.
Sue Anderson
