Iar a Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin.
Iuda 24-25
Am petrecut mult în timpul liceului – am fost o fată gălăgioasă și zgomotoasă, căreia îi plăcea mult să râdă cu prietenii. Și mi-am luat din belșug partea de droguri și de alcool ca să mă ajute să fiu astfel. O convertire religioasă, la nouăsprezece ani, a transformat copilul sălbatic care eram într-o tânără decentă și cuminte, o domnișoară elegantă pe care prietenii ei nu o mai puteau recunoaște. Când doi dintre cei mai buni prieteni din liceu au venit în vizită, s-au uitat la mine, confuzi, și m-au întrebat: „Ce ai făcut cu Jennifer a noastră?”
Recunosc că am dat impresia că eram destul de austeră și de lipsită de bucurie. Adevărul era că, sub exteriorul sever, se ascundea o teamă de a cădea din nou în vechile mele obiceiuri. Deși credeam că Dumnezeu mă iertase pentru trecutul meu, credeam, de asemenea, că El lăsa acum la latitudinea mea să mă îndrept. Este posibil ca această convingere să fi fost întărită de experiențele mele din copilărie, cu un tată foarte strict căruia, deși avea așteptări mari de la mine, îi era greu să cultive o relație apropiată cu fiica lui.
Când am învățat pentru prima dată să merg, știam două lucruri: Primul, că mami și tati credeau că pot să o fac; altfel, de ce și-ar fi agitat sălbatic brațele și ar fi aplaudat frenetic de cealaltă parte a camerei? Al doilea, știam că, dacă aș fi căzut, m-ar fi luat imediat cu blândețe în brațe, m-ar fi pus în picioare și m-ar fi încurajat când aș fi încercat din nou.
Acum imaginează-ți, copilă a lui Dumnezeu, că înveți să mergi! Dumnezeu Se află de cealaltă parte a camerei, încurajându-te. Faci câțiva pași, apoi te împiedici. El te ridică, te așază în poziție verticală și te îndeamnă să încerci din nou. Acum imaginează-ți că într-o zi vei alerga direct în brațele Lui!
În realitate, Domnul merge alături de noi. El vrea ca noi să știm că este imposibil să atingem acele idealuri prin propriile noastre forțe. El nu Se așteaptă ca noi să atingem acele standarde ca un mijloc de a obține neprihănirea, ci, mai degrabă, El ne învelește în neprihănirea Sa de la început. Darul neprihănirii Sale, oferit de Isus, ne transformă. Îl slujim cu bucurie, fără să mai dorim nimic care să ne despartă de El. Iar atunci când cădem, El ne ia în brațe, ne pune pe picioare și merge alături de noi. El știe că, în cele din urmă, vom merge fără să cădem.
Jennifer Jill Schwirzer
