Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar Faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.
1 Petru 3:12
Telefonul a sunat în noaptea aceea în jurul orei 23. „Doamna Phillips, fiica dumneavoastră a luat aproape o sticluță întreagă de pastile.” Vocea de la telefon era cea a decanului fetelor de la școala ei. „O ducem cu ambulanța către cel mai apropiat spital. Sperăm să ajungem cu ea la spital, la timp.” La timp? Ce însemna asta? Eram în șoc. Auzisem despre suicid, dar nu m-am gândit niciodată că cineva din familia mea ar încerca să se sinucidă. Am început să arunc lucruri într-o geantă, în timp ce gravitatea situației îmi devenea tot mai clară. Fiica mea de șaisprezece ani se afla la trei ore distanță de mine. Voi reuși să ajung la ea, la timp? Va fi bine? Câte pastile a luat? Mă gândeam în timp ce sunam familia și prietenii, rugându-i să se roage.
Îmi timp ce ieșeam de pe aleea din fața casei, au început să-mi curgă lacrimile. „Doamne, Te rog, ai grijă de fetița mea. Te rog, nu o lăsa să moară!” m-am rugat. Drumurile erau libere, dar nu mi-aș fi dat seama printre lacrimi și șervețele. Am ajuns la spital și m-am grăbit către intrarea de la Urgențe. Am aflat curând că personalul de la camera de gardă golise stomacul fiicei mele de cele peste optzeci de pastile de Tylenol și Midol. Încercau să o stabilizeze, pentru că nivelul substanțelor din sânge era crescut de patru sute de ori peste cel normal. Dumnezeu i-a cruțat viața. Dar fusese afectat vreun organ?
A fost internată pe etajul de psihiatrie sub supraveghere de suicid. Asistentele erau atente la reacția ei față de mine atunci când am intrat în salon. Nu știam la ce să mă aștept când m-am uitat în ochii ei. Am șoptit cuvintele: „Te iubesc!”, în timp ce ea s-a întors pe partea cealaltă și a adormit. Mai târziu, a venit un doctor care mi-a spus că nu-i fuseseră afectați ficatul și rinichii. Trebuia să își prețuiască viața.
Următoarele câteva zile au fost o combinație ciudată de asigurări față de fiica mea că o iubeam și întrebări în sufletul meu cu privire la motivul pentru care ar face așa ceva. Mi-am dat seama că deveneam tot mai mânioasă. Ce pierdere am fi avut de îndurat dacă ar fi reușit să își ia viața! L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să o iert și să o ajut cu ceea ce avea nevoie.
Mâna miloasă a lui Dumnezeu ne-a trecut cu bine de acea noapte de incertitudini. Vor mai fi timpuri nesigure? Da, vor mai fi. Dar în acea noapte am învățat să mă sprijin pe Acela care îmi aude rugăciunile și care poate răspunde în moduri miraculoase.
autor: Karen M. Phillips
