Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare. […] căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite.
Romani 8:24-26
Adesea auzim că Dumnezeu răspunde la rugăciune prin „Da, Nu sau Așteaptă”. „Da” și „Nu” le pot înțelege, dar pentru mine „Așteaptă” este problematic. Cum îmi dau seama dacă răspunsul este „Nu” sau „Așteaptă”? Dacă nu pot „auzi” răspunsul Lui, cum știu, până la urmă, că am primit un răspuns?
Am ajuns, în cele din urmă, să înțeleg că modul în care Dumnezeu îmi răspunde la rugăciuni este prin folosirea principiului profund al desfășurării. E vorba de desfășurarea evenimentelor. Dumnezeu desfășoară istorii în ritmul Său, nu al nostru.
Iov și Dumnezeu au făcut parte dintr-o istorie care se desfășura. Din câte știm, Iov nu a primit niciodată un răspuns la rugăciunea prin care întreba de ce trecea prin atâtea necazuri. Pentru unii, lipsa unui răspuns la rugăciunea lui este deranjantă. Dar eu am ajuns să cred că nu cei cu cea mai puternică credință primesc cele mai mari minuni. Cred că răspunsurile dramatice la rugăciune sunt adesea pentru cei slabi în credință. Dumnezeu vrea să ne încredem în El când vine vorba de răspunsuri care se desfășoară încet, pe care s-ar putea să nu le vedem niciodată cu ochii noștri.
Prin rugăciune, nu încercăm să manipulăm un Dumnezeu capricios. Ci ne alăturăm desfășurării Lui de evenimente, având încredere că El cunoaște firul narativ mai bine decât noi. Povestea mea mai mică se află întotdeauna în interiorul celei mai mari. El vrea să le împletească, iar pentru asta are nevoie de încrederea mea în atotștiința Lui.
Așadar, în cazul meu, cel mai bun mod de a „auzi” un „Așteaptă” este să rămân atentă la istoria pe care Dumnezeu o desfășoară în jurul meu. Când aștept cu răbdare, încrezătoare în principiul profund al desfășurării, El transformă adesea un „Nu” într-un răsunător „Da”.
autor: Kathy Beagles Coneff
