UNDE ESTE INIMA MEA – partea 1

Căci noi știm că, dacă este distrusă casa cortului nostru pământesc, avem o clădire de la Dumnezeu, o casă veșnică în ceruri, care nu este făcută de mâini omenești.
2 Corinteni 5:1 – NTR

Ca tânăr copil, niciodată nu am avut simțământul de apartenență. Ascultând la radio programe precum One Man’s Family (Familia cuiva), mi-am dat seama că viața mea nu se compara în niciun fel cu dramele portretizate prin intermediul undelor radio.

Copilăria mea a început în 1931 cu o mamă, un tată și un copil, eu, chiar la finalul chinurilor provocate de Marea Criză Economică din America. Asupra noastră era un văl negru, o ispită pentru tatăl meu cu un nume ciudat: sticla. Așa îi spunea mama acestui „invadator” când tatăl meu se întorcea acasă beat.

Pe când aveam cinci ani, părinții mei s-au despărțit și eu am ajuns în custodia serviciilor sociale. Am fost dată într-un centru de plasament într-un cartier decent, nu era o instituție. Matroana de vârstă mijlocie îngrijea cu iubire de noi, copiii, care alcătuiam acum o familie de persoane neînrudite, dar noi, copiii, toți știam că nu așa trăiau majoritatea copiilor. În cei cinci ani în care am locuit acolo nu am fost nefericită – niciodată o sărăntoacă sau un copil de care să îți fie milă –, dar, în inima mea, îmi doream să fiu la fel ca toți ceilalți copii de la școală ai căror părinți veneau la programele școlare.

Totuși, un aspect al viețuirii cu această familie mixtă îmi plăcea: munca în echipă. Am ajuns să mă bucur destul de repede de etica de lucru pe care am învățat-o acolo. Mai presus de toate, noi mergeam la biserică și învățam despre Isus, ceva ce nu mai făcusem niciodată înainte. La biserică era fericire peste tot. Am primit un document numit pașaport pentru cer, acolo era o poză de-a mea și un desen cu Isus care să ateste statutul meu oficial de călătorie. A început să se zămislească în mine dorința după o casă mai bună.

Apoi, la zece ani, m-am întors să locuiesc cu mama. Prima noastră casă a fost o singură încăpere, apoi au urmat alte chirii temporare. Mutările frecvente nu erau explicate. Eu am continuat să tânjesc după acea casă cerească. Credința într-o casă mai bună a prins rădăcini în inima mea și aveam pașaport pentru a merge acolo. Și astăzi continui să aștept acea casă cerească unde este și Tatăl nostru ceresc.

autor: Betty Kossick

Pentru dimineți inspirate
Pentru dimineți inspirate
Când îți începi ziua căutându-L pe Tatăl în rugăciune, adu-ți aminte că El te privește de sus, te vede și te-a binecuvântat cu o nouă dimineață, o nouă zi de viață pentru El. Acest devoțional este scris de femei din lumea întreagă și urmărește să le aducă cititoarelor bucuria și frumusețea unei relații vii și zilnice cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor