Adu-ți aminte de ziua de Sabat, ca să o sfințești!
Exodul 20:8, NTR
Cel de-al Doilea Război Mondial era în plină desfășurare. Se schimbaseră atât de multe lucruri de la începutul războiului și în Germania. Tatăl meu și fratele lui geamăn erau primii născuți într-o familie cu nouă persoane. Mama lor își dădea toată silința să aibă grijă de copii, în timp ce tatăl era plecat la război. Din cauza condițiilor deosebit de grele, adesea familia nu avea suficientă hrană. De cele mai multe ori își petreceau nopțile în buncărul subteran, de frica bombelor care puteau să cadă peste casa lor. Familia folosea buncărul, în general, noaptea, pentru dormit, deși devenea foarte neîncăpător, când se adunau în el toți membrii familiei. De fapt, era atât de neîncăpător, încât, în unele nopți, tatăl meu și câțiva dintre frații lui alegeau să doarmă în hambarul mult mai spațios, care aparținea fermierului care locuia alături.
Într-o noapte, când tatăl meu și frații lui se pregăteau să părăsească buncărul pentru a merge în hambarul vecinului, mama i-a oprit: „Fiule, nu uita că este vineri seară. Mâine este Sabat și vom merge la biserică, așa cum facem în fiecare sâmbătă. Trebuie să dormim împreună în noaptea aceasta, pentru ca mâine, când ne trezim, să fim pregătiți să mergem împreună la biserică.” Cât timp mama i-a vorbit, tatăl meu s-a uitat la ea. Apoi, privirea i s-a îndreptat spre șirul de pantofi ai fraților și surorilor lui, aliniați frumos la intrarea în buncăr. Unii erau prea mici și cu ștaiful culcat, ca să poată fi purtați de niște picioare care crescuseră între timp. Alții erau prea mari, așa că fuseseră înfundați în vârf cu câlți, ca să nu iasă din picior. Totuși, toți erau frumos aliniați, ca o amintire tăcută a faptului că Sabatul era o zi diferită de celelalte zile ale săptămânii. Sabatul era sfânt. Sabatul era ziua în care familia mergea la biserică pentru a-L sărbători pe Tatăl ceresc iubitor, care avea grijă de ei în acele timpuri atât de rele. Tatăl meu și-a luat privirea de la acel șir de pantofi și a privit-o din nou pe mama lui. A ales să respecte cererea ei. El și frații lui au dormit, în acea noapte, împreună cu restul familiei, în buncărul neîncăpător.
În timp ce copiii se așezau la somn, au auzit sirenele asurzitoare anunțând un raid aerian, apoi au început să cadă bombele. Au auzit cum o clădire se prăbușește, apoi niște țipete disperate. Dar ei au rămas ascunși până dimineața. Atunci când familia a ieșit din buncăr, au văzut, pe locul unde se afla cândva hambarul vecinului doar un morman de cenușă, amestecat cu bucăți de lemn arzând mocnit. Cu inima grea, dar recunoscători, au mers împreună la biserică în acea dimineață de Sabat.
„De aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o” (Exodul 20:11 u.p.).
Beatrice Tauber Prior
