EL MĂ CONDUCE – PARTEA 1

Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraților Săi în toate lucrurile.
Evrei 2:17

Stăteam la marginea patului lângă soțul meu, cu mâna mea peste pieptul lui. El era inconștient. Era pe moarte. Am simțit mișcarea constantă a pieptului său în timp ce sufla. Apoi nu am mai simțit nimic. De ce acum, Doamne? Unde ești? Nu sunt pregătită pentru acest moment! Cum voi putea trăi fără el? El a făcut totul pentru mine. Știam chiar în acel moment că relația noastră de cincizeci de ani ca soț și soție pe acest pământ s-a sfârșit. Am încremenit. Nu am putut plânge… timp de șase luni! Când, într-un final, au venit și lacrimile, le-am simțit ca pe o mănușă de box care în mod repetat mă punea la pământ. Am început să plâng – adesea tare – lungi perioade și în fiecare zi. După o vreme băieții mei mi-au spus: „Mamă, tata nu ar vrea să faci asta.” I-am auzit și m-am gândit în sinea mea: Nu, și nici Dumnezeu nu ar vrea. Dar singură nu mă puteam opri. Eram doborâtă și înfrântă, nu credeam că îmi voi mai putea trăi viața. Cum mă puteam ridica când eu eram atât de slabă și neajutorată, singură și cu inima frântă? Am căutat ajutor în Biblie. Dumnezeu m-a condus la textul din Psalmii 34:18: „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit.”

În starea mea mintală slăbită, Dumnezeu mi-a vorbit. Mi-am dat seama că Hristos S-a făcut om pentru mine și pentru tine (vezi Evrei 2:17). Și, datorită acestui lucru, El chiar a putut să îmi simtă inima îngreunată, durerea și suferința intensă. El știa prin ce trec. Tocmai de aceea a putut să fie atât de plin de compasiune și simpatie. El a pășit pe această cale înaintea mea. Am strigat către Domnul, cerându-I mângâiere și vindecare. Știam că El va auzi cererea mea disperată.

Soțul meu mi-a spus cândva că eu am mai multă credință decât toți cei pe care îi cunoaște el. Acum îmi amintesc de cuvintele lui și caut să ating acea credință. Odată găsită, am simțit că Isus este cu mine personal, îmi șterge lacrimile, cuprinzându-mă sigur în brațele Lui. Știam că lacrimile mele erau prețioase pentru El (vezi Psalmii 56:8). Știam că El mă mângâia (vezi Isaia 66:13). Durerea mea s-a liniștit. Mi-am șters lacrimile, mi-am suflat nasul și am început să funcționez din nou puțin câte puțin, și apoi mai mult.

Încă am nevoie de mângâiere, în unele zile mai mult decât în altele. Totuși, sunt liniștită să știu că Isus înțelege cât de dificilă îmi este calea – și calea noastră. Știu că El ne va ajuta să trecem peste aceste pierderi și încercări ale vieții datorită asigurării pe care ne-o dă: „Pot totul în Hristos, care mă întărește” (Filipeni 4:13).

Mary Lou Buoymaster

Ascunsă în palmele Sale
Ascunsă în palmele Sale
În „Ascunsă în palmele Sale”, fiicele lui Dumnezeu din zilele noastre își relatează istoriile despre modul în care au respins minciunile vrăjmașului. Minciuni precum „Dumnezeu te-a părăsit, lăsându-te fără apărare, singură și fără speranță”. Pline de încredere, ele își împărtășesc experiența personală despre modul în care „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8). Ele vorbesc despre har, despre perseverență și despre noi începuturi. Ele vorbesc despre ce înseamnă să fii... „Ascunsă în palmele Sale”.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi
Articolul precedentMARELE ARHETIP
Articolul următorPRĂJITURĂ LA PRÂNZ