NARCISE IARNA

Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți, întregi și să nu duceți lipsă de nimic.
Iacov 1:2-4

Temperaturile ridicate neobișnuite pentru acest anotimp m-au ispitit să cred că primăvara era după colț. Se pare că la fel s-a întâmplat și cu plantele. Din pământ se iveau năsturei verzi, promițând brândușe mov. Au început să crească frunzele și tulpina de la narcisele galbene, apoi mi-au înviorat inima cu trompetele lor ca soarele. Ele păreau să strige în tăcere: „A sosit primăvara!” Oare era adevărat? Speram că da.

În urmă cu patru dimineți temperatura a scăzut sub minus 5 grade Celsius. Zăpada a acoperit frumoasele mele narcise galbene. În loc să stea drepte, fiecare tulpină se aplecase aproape până la pământ. Unele flori își lăsaseră trompetele la pământ, altele nu mai aveau mult. Dimineața următoare le-a acoperit și mai multă zăpadă.

Privind la florile acoperite de zăpadă, dintr-odată, gândul mi-a zburat la altfel de furtuni – probleme de sănătate, moartea cuiva drag, relații distruse, presiuni financiare, simțământul că ești departe de Dumnezeu. Ne confruntăm cu multe și diverse furtuni care încearcă să ne deraieze viața. Ispite este să cedăm în fața amenințărilor.

Dar așteaptă! Isus a promis că va fi întotdeauna cu noi. El va păși în furtună alături de noi. Chiar dacă nu Îl putem vedea, El va păși alături de noi, așa cum a pășit în cuptorul încins alături de Șadrac, Meșac și Abed-Nego.

Nu mă pricep foarte bine să spun că este o bucurie când amenință încercările, dar despre una din cele mai lungi și dificile încercări din viața mea adesea spun: „Nu aș vrea să trec din nou pe acolo, dar nu aș renunța la ce am învățat pentru nimic în lume.” Faptul că Dumnezeu m-a susținut în acea încercare a făcut ca încercările care au venit să fie mult mai ușoare. Acest lucru îmi aduce bucurie!

Dar ce s-a întâmplat cu narcisele mele galbene plecate la pământ? Alaltăieri s-a topit zăpada. Narcisele au stat puțin mai drepte. În ciuda înghețului de peste noapte, ieri au stat și mai drepte. Chiar dacă galbenul lor strălucea în lumina soarelui la fel ca înainte, acum nu mai erau la fel de vioaie ca înainte de furtună. În această dimineață stau drepte.

Doamne, Îți mulțumesc că mi-ai amintit că Tu ne poți trece prin furtuni… cu bucurie!

Ascunsă în palmele Sale
Ascunsă în palmele Sale
În „Ascunsă în palmele Sale”, fiicele lui Dumnezeu din zilele noastre își relatează istoriile despre modul în care au respins minciunile vrăjmașului. Minciuni precum „Dumnezeu te-a părăsit, lăsându-te fără apărare, singură și fără speranță”. Pline de încredere, ele își împărtășesc experiența personală despre modul în care „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8). Ele vorbesc despre har, despre perseverență și despre noi începuturi. Ele vorbesc despre ce înseamnă să fii... „Ascunsă în palmele Sale”.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentDEPENDENȚĂ TOTALĂ
Articolul următorADIȚIONAL