Parteneri

Nu aveți, pentru că nu cereți. (Iacov 4:2)

M-am așezat pe scaun pentru ultima parte a călătoriei care a durat toată ziua. Trecuseră doar două zile scurte de la începutul unui seminar de evanghelizare la biserica noastră. Mă rugasem pentru ocazii de a da mărturie. Câteva minute mai târziu, un tânăr prietenos s-a așezat lângă mine. Carlos, care era student, mergea să alerge la o cursă într-un oraș mare. După puțin timp mi-a spus pentru el era o mare provocare să scrie lucrările cerute la facultate. I-am oferit câteva sugestii, încheind cu îndemnul de a le cere sfaturi profesorilor. Am citat Iacov 4:2.

„Ești creștină?” m-a întrebat el. „La fel este și mama mea!”

„Tu ești creștin?” l-am întrebat la rândul meu.

„Nu, am primit botezul în urmă cu câțiva ani în biserica unchiului meu, dar oamenii de acolo erau foarte critici. Am hotărât că nu aveam nevoie de acest lucru în viața mea, așa că am plecat.” Mi-a mai povestit câteva detalii în timp ce eu Îl imploram în taină pe Dumnezeu să pună cuvintele Lui în gura mea, cuvintele pe care Carlos avea nevoie să le audă.

„Știi ceva?” am spus eu. „Reacționând astfel la comentariile lor, ai devenit ca o marionetă în mâinile lor; ei te-au controlat. Nu Dumnezeu a rostit acele cuvinte, așa că de ce să Îl părăsești?”

„Da”, a răspuns el, „ai dreptate. Niciodată nu am analizat situația din această perspectivă”.

Curând eram cufundați într-o conversație spirituală puternică, dar pe care nu mi-o mai amintesc acum. Carlos a continuat să vină cu întrebări și mereu exclama: „Oau! Rămân uimit!” Inima mea a continuat să pledeze pentru acest tânăr de douăzeci și doi de ani. El mi-a spus că în campus fusese abordat de mai multe ori de creștini care doreau ca el să se alăture grupului lor de studiu biblic. „Întotdeauna am refuzat”, a mărturisit el, „dar acum trebuie să mă gândesc mai bine.” Chiar înainte ca avionul să aterizeze, s-a uitat direct în ochii mei și a spus: „Ai vrea să îmi faci o favoare? Vrei să te rogi împreună cu mine?”

Desigur! Acum inima mea exclama în tăcere: „Oau! Doamne!” Nu îmi mai amintesc rugăciunea, dar îmi amintesc bine că, în timp ce ne luam bagajele, i-am spus: „Dacă astăzi ai auzit ceva care merită atenția ta, spune și altcuiva!” „Așa voi face. Le voi spune și celorlalți băieți tot ce mi-ai spus!”

În timp ce ieșeam din aeroport, mi-am amintit un lucru: când ne punem la dispoziția lui Dumnezeu, El întotdeauna Își face partea.

Brenda Kiš

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentCel mai bun medicament
Articolul următorNodul opt