Căruciorul de cumpărături

Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele. (Psalmii 40:8)

Mă rog adesea lui Dumnezeu să mă ajute să recunosc ocaziile date pentru a-I sluji ajutându-i pe alții. Totuși, uneori ezit și ignor total răspunsul primit la această rugăciune. Într-o dimineață, mi-am parcat mașina în fața băcăniei. Am observat o femeie și un băiețel care încărcau în portbagaj cumpărăturile. După ce au transferat cutiile, femeia i-a făcut un semn băiatului să pună căruciorul de cumpărături pe un loc gol din parcare.

Pentru că mi se întâmplase ca mașina să-mi fie lovită de un cărucior nesupravegheat în parcare, m-am supărat să văd persoane care lasă căruciorul gol pe spațiile pentru mașini. În alte ocazii, am fost îndeajuns de supărată ca să spun câteva vorbe acelor persoane care încălcau legea. De această dată m-am abținut, clocotind în interior. Am ieșit din mașină și mi s-a părut că zăresc ceva în căruciorul abandonat, dar mi-am văzut de treabă. Am observat însă că cei doi păreau să caute ceva. Când m-am apropiat de ei, am auzit că intenționau să intre înapoi în magazin să verifice. M-am uitat spre cărucior și am văzut într-adevăr ceva, chiar dacă nu puteam distinge ce anume era.

Am auzit o voce care mi-a spus să mă întorc și să le spun că au lăsat ceva în cărucior. Încă fierbeam de mânie și am refuzat să ascult, pentru că, dacă ar fi dus căruciorul în locul destinat pentru el, ar fi văzut cu siguranță acel articol. Vocea insista, în timp ce mă îndreptam spre magazin, dar am continuat să mă împotrivesc. În cele din urmă, m-am supus, am făcut cale întoarsă și le-am spus că au lăsat ceva în cărucior. Băiatul a fugit spre cărucior și a strigat: „Portofelul!” Femeia mi-a zâmbit și mi-a mulțumit.

Nu mi-am schimbat părerea în ce privește comportamentul greșit în a nu-ți duce căruciorul acolo unde trebuie, dar sunt bucuroasă că am cedat îndemnului divin și că Dumnezeu S-a folosit de mine pentru a ajuta la găsirea acelui portofel. Eram atât de supărată și de ocupată cu afirmarea dreptății, încât aproape am ratat să ajut pe cineva – adică exact lucrul pe care îl cerusem în rugăciune. Era cât pe ce să dau greș! Dar oare în câte alte ocazii nu am ignorat încercarea lui Dumnezeu de a mă folosi? Sau am nesocotit un răspuns la rugăciune pentru că nu a fost răspunsul pe care îl doream sau pe care îl așteptam? Trebuie să admit că, atunci când m-am rugat ca Dumnezeu să mă folosească, aveam speranța ca El să mă conducă să fac ceva măreț, ceva extraordinar, care ar putea salva întreaga lume – nu ceva mărunt cum este găsirea unui portofel.

Dar eu nu ştiu ce planuri are El. Trebuie să-L las să conducă totul.

Jean Arthur

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentSlujirea
Articolul următorCei șase frați ai lui David