Câmpul misionar de acasă

    Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. (Romani 5:8)

    „Eu nu-L cunosc!” Această declarație mi-a înghețat sângele. Atunci mi-am dat seama că am pierdut ce era cel mai important! Cu aceste cuvinte, fiul meu m-a ajutat să realizez lucrul esențial care lipsește în creșterea unui copil: înțelegerea profundă a problemei păcatului moștenit în ce-i privește pe copiii noștri – însă nu din punct de vedere al condamnării, ci mai degrabă din acela al compasiunii, ca și cum un misionar ar analiza cultura unui trib străin cu scopul de a-L face cunoscut mai bine pe Isus ca Prieten.

    Creșterea fiului meu mai mare a fost o sarcină dificilă pentru mine. Anul trecut, în sfârșit, am realizat de ce: am dat naștere unui păcătos! Dar, lăsând gluma la o parte, gândiți-vă la acest lucru: Când avea doar trei săptămâni, am observat că a început să manifeste o nervozitate înăscută excesivă. Totuși, când te confrunți cu probleme de genul celor cu care mă confruntam eu din partea lui, este greu să te gândești că nu avea niciun fel de experiență de viață cu toate acele stări care păreau foarte „naturale” pentru el.

    Copilul meu făcea ceva ce mă șoca și eu reacționam ca și cum mă așteptam din partea lui să se comporte corespunzător. Din păcate, în multe din acele situații treceam imediat la pedeapsă, ignorând faptul că el acționa în baza unui sistem foarte logic al naturii sale păcătoase care încă nu cunoștea și nu lua în considerare calea Domnului. Am înlocuit frustrarea dată de presupunerea că el trebuia să „știe cum să se comporte” cu răbdarea și cu blândețea. Înainte de a face acest lucru, Îl inclusesem deja pe Isus în toate povestirile zilnice, în cântece, în rugăciuni și în pregătirea pentru Sabat și mă întrebam cum de nu-L cunoaște pe Isus. Fiul meu a văzut cum lucrează păcatul. A fost născut într-o cultură concentrată pe supraviețuirea proprie și a avut o experiență limitată în alegerea altor posibilități. Astfel, atunci când Ionatan a insistat în dorința lui de a păstra o carte de colorat primită în dar, pe care eu o aruncasem la coșul de gunoi, i-am spus că vreau ceva mai bun pentru el. Nu doream ca el să se atașeze de acele desene, ci de Isus. Atunci, el a răspuns cu sinceritate: „Eu nu-L cunosc!” Era adevărat. Când ne naștem, nu-L cunoaștem pe Isus. Cunoaștem păcatul. Ne ghidăm după dorințele noastre și trăim doar pentru noi înșine – până când Îl cunoaștem pe El.

    Fiul meu arată și vorbește ca mine, dar dacă eu privesc mai atent la Isus și îmi văd copilul din perspectiva Lui, atunci și el va începe să-L cunoască. Așadar, aveți curaj! Când folosim compasiunea blândă și când înțelegem cine sunt copiii noștri, avem ocazia să îi cunoaștem și să îi iubim și, astfel, să le arătăm cine este Isus. Mă rog ca Dumnezeu să vă binecuvânteze în mod bogat câmpul misionar, pentru veșnicie, iar copiii să poată spune: „Îl cunosc pe El!”

    Jessica Earl

    Carolyn Sutton
    Carolyn Sutton
    Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

    Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

    Publicate astăzi
    Articolul precedentŢepuşul din carne
    Articolul următorCinci fecioare neînțelepte